STUDIU // Râsul unui copil, SEMNUL care trădează un viitor psihopat

De cele mai multe ori, râsul e contagios, îndeosebi în cazul copiilor. Însă nu toţi reacţionează la fel în situaţii hilare.

Un studiu recent, apărut în publicaţia medicală Current Biology, a analizat modul în care răspund la stimuli care provoacă râsul copiii cu risc de a deveni psihopaţi. Cercetarea a fost condusă de Essi Viding, profesor de dezvoltare psihopatologică la University College London din Marea Britanie. „Psihopatia este o tulburare de personalitate a adulţilor. Totuşi, ştim din cercetările adiacente că există unii copii predispuşi să dezvolte psihopatie”, a explicat ea.

Cu alte cuvinte, unii copii au un risc mai mare de a deveni psihopaţi la vârsta adultă sau de a suferi alte tulburări de comportament. Aceştia pot avea două forme de manifestare a personalităţii: sunt foarte distructivi şi nu îşi exprimă emoţiile, relatează Medical News Today.

În noul studiu, cercetătorii au căutat aceste indicii analizând mai multe grupuri de copii şi au ajuns la concluzia că râsul e un test important care poate indica posibilele semne ale unui viitor adult psihopat. Copiii cu probleme de personalitate devin într-o oarecare măsură „imuni” la râsul contagios, spre deosebire de micuţii obişnuiţi care râd în grup când văd sau aud ceva amuzant.

Autorii studiului au analizat această teorie pe plan comportamental, dar şi la nivel cerebral, arată site-ul citat. „Cele mai multe studii s-au concentrat pe modul în care indivizii cu manifestări psihopatice trăiesc emoţiile negative şi pe felul în care lipsa lor de răspuns la acestea explică predispoziţia lor de a le face rău altor oameni. Această perspectivă este importantă, dar nu explică pe deplin de ce aceşti indivizi nu relaţionează cu alţi oameni. Am vrut să vedem cum trăiesc emoţiile băieţii cu risc de a dezvolta psihopatie în cazul unor situaţii care favorizează socializarea, cum este râsul”, a explicat cercetătoarea.

Viding şi echipa sa au examinat reacţia comportamentală şi cerebrală în situaţii hilare a unui grup de 32 de băieţi cu vârste cuprinse între 11 şi 16 ani cu manifestări de insensibilitate şi comportament distructiv, precum şi a unui grup de 30 de băieţi cu comportament distructiv şi cu rezultate scăzute la exprimarea emoţiilor.

Savanţii au analizat şi un grup de control de 31 de băieţi fără tulburări de personalitate. Toţi aveau aceleaşi vârste, etnie, profil socioeconomic şi coeficient de inteligenţă ca şi grupul de risc, arată Medical News Today.

Cu ajutorul scanărilor RMN, oamenii de ştiinţă au analizat activitatea cerebrală a copiilor în timp ce aceştia ascultau hohote reale de râs, hohote „false” de râs şi hohote de plâns. Pentru a identifica mai bine reacţiile lor comportamentale, copiii au fost rugaţi să răspundă la câteva întrebări: „Cât de mult crezi că te-a făcut sunetul auzit să simţi acea emoţie?”, respectiv „Cât de mult seamănă ce ai auzit cu o reacţie normală?”. Copiii au indicat o notă, de la 0 la 7, o măsură a reacţiei personale la râsul contagios.

Autorii studiului au descoperit că băieţii expuşi la ambii factori ai psihopatiei (lipsa emoţiilor şi comportamentul distructiv) au simţit un impuls mai slab de a râde, comparativ cu cei din grupul de control. De asemenea, copiii cu ambii factori de risc au avut o activitate cerebrală mai scăzută în două regiuni ale creierului implicate în manifestarea râsului. „Aceste zone reprezintă un mecanism neuronal pentru experimentarea emoţiilor şi pentru realizarea relaţiilor sociale”, a explicat Prof.

Viding.

Cercetătorii sunt de părere că printre cauzele declanşării psihopatiei se numără şi lipsa de îngrijire din partea părinţilor, care poate conduce la o slabă integrare socială a micuţilor. Cu timpul, acest deficit îi transformă în indivizi fără emoţii, fără reacţii şi fără apropiaţi, un profil care îi îndreaptă spre tiparul unui psihopat. Autorii studiului spun că sunt necesare şi alte studii şi analize care să urmărească evoluţia copiilor din această categorie.

Totodată, cercetătorii au urmărit cum au răspuns băieţii cu risc de psihopatie la chipurile unor persoane care zâmbeau sau care exprimau afecţiune. „Semnele sociale care nouă ne plac automat sau ne avertizează când cineva are o problemă nu au funcţionat la fel la aceşti copii. Asta nu înseamnă neapărat că ei sunt predestinaţi să devină indivizi antisociali sau periculoşi. Mai degrabă, explică de ce ei fac alte alegeri în viaţă”, a declarat Essi Viding.

„Suntem abia la început pe drumul dezvoltării unui mod de a înţelege de ce diferă comportamentele prosociale la aceşti copii. Această înţelegere este esenţială ca să putem îmbunătăţi tratamentul aplicat copiilor şi familiilor care au nevoie de ajutor şi de sprijin”, a mai spus cercetătoarea.

Sursa: eva.ro