Studiu // Moldovenii sunt cu un picior în R. Moldova, iar cu celălalt - peste hotare
Majoritatea cetățenilor R. Moldova, cel puțin deocamdată, nu se gândesc să părăsească R. Moldova și să meargă cu traiul în altă țară.
Potrivit unui studiu, realizat de către o companie de consultanță în marketing strategic, 62% din cei intervievați au spus că nu vor să părăsească R. Moldova. De asemenea, rezultatele sondajului arată că 33% din moldoveni se gândesc la o eventuală plecare în străinătate din diverse motive.
Cei mai mulți, 21%, sunt cei care vor să plece din țară ca să câștige un ban în afară, 8% din respondenți au decis să emigreze din R. Moldova în viitorul apropiat și să se stabilească în străinătate. De două ori mai puțini, 4%, sunt moldovenii ce pleacă din țară, deoarece vor să-și facă studiile peste hotare.
În categoria celor 62% de respondenți care nu au de gând să plece peste hotare în următorii doi ani, o pondere mai mare o au persoanele cu vârsta trecută de 50 de ani și persoanele care au un venit lunar ce nu depășește suma de două mii de lei.
Pentru grupul celor care, totuși, se gândesc să plece din R. Moldova în viitorul apropiat, salariul mai mare nu-i face să se răzgândească. Așadar, numărul persoanelor care vor să părăsească țara crește direct proporțional cu valoarea venitul lunar al respondenților. Cei mai mulți care au de gând să plece, conform criteriului pe venit, sunt moldovenii ce au un salariu de peste cinci mii de lei lunar.
Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 641 de persoane, cu o marjă de eroare de ±3,9%. Datele au fost colectate în perioada 2-10 martie curent.
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md