STUDIU // De ce se ÎNGRAŞĂ partenerii din cuplurile fericite?
Nu mai încapi în rochia pe care ai purtat-o la prima întâlnire cu iubitul tău? Oamenii de ştiinţă au o explicaţie pentru asta: se pare că dragostea îngraşă!
Un cuplu a demonstrat acest fenomen postând pe Twitter o serie de fotografii care arată evoluţia în imagini a greutăţii lor de la începutul relaţiei şi până în prezent.
Iar dacă te regăseşti în acest tipar, află că motivul pentru care se întâmplă acest lucru este ataşamentul pentru partenerul de viaţă.
Un studiu recent realizat la Universitatea Southern Methodist din Dallas, SUA, a evidenţiat faptul că partenerii din cuplurile fericite au tendinţa de a se îngrăşa de-a lungul unei perioade de patru ani, comparativ cu cei din cuplurile nefericite. Unul dintre motivele pentru care se întâmplă acest lucru este acela că oamenii care cred ca şi-au găsit jumătatea sunt împăcaţi cu felul cum arată, faţă de cei care încă încearcă să-şi găsească un partener potrivit.
„Atunci când ne îndrăgostim, creierul este inundat cu dopamină, o substanţă care suprimă foamea. O persoană care este sub influenţa dopaminei eliberate la nivelul creierului nu poate dormi prea bine noaptea pentru că se gândeşte constant la cel sau cea de care este îndrăgostit”, declară cercetătorul Helen Fisher pentru Yahoo Beauty.
Un studiu a descoperit că atunci când suntem îndrăgostiţi sunt activate aceleaşi zone ale creierului care sunt asociate cu dependenţa, ceea ce explică obsesia pentru persoana iubită.
Potrivit oamenilor de ştiinţă, această stare de „dependenţă” oferită de senzaţia de a fi îndrăgostit durează între unu şi cinci ani.
Următoarea fază este cea a ataşamentului, în care oamenii se fixează asupra partenerului ales.
„În această etapă se instalează senzaţia de calm şi confort, în care se întâmplă adesea să simţi că iubeşti şi urăşti acea persoană, în acelaşi timp”, mai spune Fisher. Iar aici poate apărea creşterea în greutate. Partenerii petrec mai mult timp împreună, gătesc şi mănâncă împreună şi devin tot mai încrezători în sentimentele pe care le au unul pentru celălalt. Iar rezultatul este o relaxare în ceea ce priveşte obiceiurile sănătoase şi cele de întreţinere pe care le aveau la începutul relaţiei.
Din perspectiva evoluţiei, sentimentele de ataşament pe care le dezvoltă partenerii după acea perioadă în care sunt îndrăgostiţi îi ajută să rămână împreună pentru a-şi creşte copiii.
Specialistul mai spune că aceste etape nu sunt „standard”, ele putând să varieze în funcţie de numeroşi factori.
Bineînţeles, asta nu înseamnă că partenerii din cuplurile de lungă durată nu se pot menţine în formă.
Sursa: eva.ro
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani