STUDIU // Copiii înlocuiesc lectura cu televizorul, internetul şi jocuri la calculator. Câte ore pe zi se uită la TV
Tinerii abandonează lectura şi jocul în aer liber în favoarea petrecerii a circa şase ore pe zi în faţa ecranului de televizor, calculatorului, consolei de jocuri, dispozitivelor MP3 sau telefoanelor mobile, toate disponibile în camerele lor, devenite astfel adevărate centre multimedia.
Un studiu realizat în Marea Britanie pe un eşantion de 1 800 de copii cu vârste de 5-16 ani a stabilit că aceştia petrec în medie 2,7 ore pe zi uitându-se la emisiuni TV, 1,5 ore navigând pe internet şi 1,3 ore jucând diverse jocuri pe console video. În unele cazuri, aceste activităţi se derulează simultan, cum ar fi urmăritul emisiunilor TV în timpul utilizării consolelor video, potrivit frontnews.ro.
Tinerii alocă numai jumătate de oră lecturii şi, înainte de culcare, preferă să se mai joace un pic pe consola video, în loc să citească. În loc de fotbal, un sfert dintre băieţi preferă să se întâlnească într-un mediu favorabil jocurilor online, unde discută tactici şi probleme tehnice legate de jocurile electronice.
Părinţii justifică accesul la internet prin faptul că acesta le poate fi util copiilor lor la realizarea temelor, însă studiul a stabilit că educaţia a devenit ceva „adiacent”, numai 9% dintre tineri căutând pe internet informaţii care să le folosească la şcoală. De altfel, 34% dintre tineri joacă jocuri online, 32% folosesc internetul pentru a comunica prin intermediul serviciilor de mesagerie, 31% accesează reţelele de socializare şi 28% urmăresc videoclipuri pe YouTube.
Mai mult de jumătate dintre copii au în prezent propriul computer sau laptop şi o treime spun că aceasta este tehnologia fără care nu ar putea trăi, potrivit aceluiaşi studiu.
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani