14:45:49 22.11.2024
Stiri

STUDIU // Au învățat, dar NU muncesc conform specialității obținute

Social 07.05.2015 20:03 Vizualizări2332 Autor: Galina Munteanu
STUDIU // Au învățat, dar NU muncesc conform specialității obținute


Doar 30 la sută dintre respondenții unui sondaj de opinie, realizat de o companie de consultanță în marketing strategic, au menționat că lucrează conform specialității obținute în instituțiile de învățământ. Această categorie este reprezentată, în mare parte, de persoanele cu vârsta cuprinsă între 30 și 65 de ani și de cei ce au un venit lunar de peste șase mii de lei.

23% din respondenți lucrează în prezent în alt domeniu decât cel pe care l-au studiat. Cei mai mulți, însă, 39 la sută, susțin că nu lucrează deloc, fiind șomeri, casnici, elevi, studenți sau pensionari. De asemenea, rezultatele sondajului demonstrează că există o șansă de angajare și pentru cei ce nu au studii deloc - cinci la sută dintre moldoveni au reușit să se angajeze în câmpul muncii, chiar dacă nu au studii profesionale, medii sau universitare.

Potrivit aceluiași studiu, 60 la sută din moldoveni își aleg profesia în funcție de interesul pentru un domeniu. Doar 27% din respondenți au reușit să decidă pragmatic, lăsând romantismele la o parte, și au făcut studii în domenii despre care știu că le vor oferi salarii mai bune. Iar 13% de moldoveni au ascultat de părinți atunci când și-au ales profesia.

Cele 23 la sută de moldoveni care astăzi practică altă meserie decât cea studiată au făcut alegerea fiind influențați, aproape în egală măsură, de unul dintre cele trei motive de bază. 36% din respondenți și-au schimbat profesia întâmpinând dificultăți în găsirea unui post liber de muncă în domeniul pe care l-au studiat.

Cu două la sută sunt mai puțini cei ce s-au decis să se reprofileze în favoarea unui salariu mai avantajos, iar 32% din respondenți abia la finalizarea studiilor au înțeles că centrul de greutate al intereselor lor a fost mișcat către un alt domeniu de activitate.

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 641 de persoane. Marjă de eroare este de ±3,9%. Datele au fost colectate în perioada 2-10 martie curent.

Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md