08:38:25 15.01.2025
Stiri

STUDIU // Aproape 90% dintre studenții din R. Moldova, satisfăcuți de procesul educațional din universități: Condițiile din căminele studențești îi nemulțumește cel mai mult

Actualitate 03.06.2024 12:46 Vizualizări880 Autor: Ziarul National
STUDIU // Aproape 90% dintre studenții din R. Moldova, satisfăcuți de procesul educațional din universități: Condițiile din căminele studențești îi nemulțumește cel mai mult

Circa 88% dintre studenții din R. Moldova sunt satisfăcuți de procesul educațional și condițiile de studii oferite de universități, arată un studiu privind nivelul de integritate academică realizat în șapte instituții de învățământ superior din Republica Moldova, realizat de „Magenta Consulting” și făcut public astăzi la Chișinău.

Potrivit cercetării, 44% dintre studenții intervievați au pus note de 9 și 10, iar alți 44% - de 7 și 8 pentru procesul educațional și condițiile de studii în instituțiile în care învață.

În top trei aspecte legate de procesul educațional de care studenții sunt foarte satisfăcuți se regăsesc materialele didactice pregătite de profesori - 58%, interacțiunile între student și profesor - 55% și nivelul de digitalizare administrativă - 55%.

La polul opus, cu note de la 1 la 4, au fost notate accesibilitatea campusului universitar pentru persoanele cu nevoi speciale și condițiile din căminele studențești.

Rezultatele aceleiași cercetări, făcute publice în prezența ministrului Educației și Cercetării, Dan Perciun, rectorilor și reprezentanților partenerilor de dezvoltare, denotă că hărțuirea sexuală din partea profesorilor și cumpărarea diplomelor de absolvire au fost indicate de studenți ca fiind cele mai grave acțiuni. Totuși, majoritatea dintre intervievați a precizat că asemenea cazuri nu li s-au întâmplat lor sau cunoștințelor lor.

Totodată, jumătate dintre respondenți consideră că sunt foarte grave prezentarea unei lucrări scrise de altcineva ca fiind o lucrare proprie – 52% și producerea datelor fictive pentru lucrări – 50%.

Între 12 și 22% consideră că nu este grav copiatul la examen, preluarea de fragmente din text din alte lucrări fără a indica sursa, oferirea de copiat altor colegi și folosirea repetată a aceluiași text propriu în lucrări diferite, iar între 21 – 24% ar arătat că știu cazuri concrete.

De asemenea, între 60 și 80% dintre studenți intervievați consideră că sunt foarte grave cumpărarea diplomelor de absolvire, oferirea mitei, în bani sau bunuri, pentru promovarea anului de studii, pentru o notă, cumpărarea tezelor de licență sau de masterat de la profesori, de la alți studenți și oferirea mitei pentru un loc în cămin. 9% au declarat că știu cazuri de oferire de mită, 7% - cumpărarea tezelor de la persoane terțe, 10% - de impunere a studenților să cumpere materiale didactice de la profesori. Totodată, 15% s-au ciocnit de favoritism aplicat de profesori în procesul educațional.

Potrivit studiului, 3% dintre intervievați au raportat un caz de corupție, dintre care 28% au spus că nu s-a întâmplat nimic, iar 18% nu au fost informați despre finalitatea cazurilor. 90% nu au raportat cazurile de corupție sau hărțuire sexuală, iar 7% au ezitat să răspundă.

Studiul a fost realizat în perioada 2 februarie – 21 martie curent, pe un eșantion de 4 209 studenți de la Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnică a Moldovei, Academia de Studii Economice, Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport. Interviurile au fost desfășurate față în față cu interlocutorii.

Rectorii prezenți la ședința de la Ministerul Educației și Cercetării au salutat efectuarea unui asemenea studiu și promit să ia măsuri pentru a elimina problemele arătate de studenți.

Emil Ceban, rectorul Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” și preşedinte al Consiliului Rectorilor, a solicitat implicarea administrațiilor universităților la pregătirea chestionarelor pe viitor. „Nu suntem de acord cu aspectul ce se referă la cumpărarea diplomelor. Astăzi nu există așa ceva, nu există vinderea diplomelor în R. Moldova”, a afirmat Emil Ceban, fiind de acord cu faptul că, mai ales în contextul integrării europene a R. Moldova, „corupția trebuie eliminată din universități”.

Rectorul Universității Tehnice a Moldovei (UTM), Viorel Bostan, a afirmat la rândul său că, potrivit cadrului legal, administrațiile instituțiilor de învățământ nu pot interveni prompt în cazurile de corupție.

„Noi am introdus la UTM, începând cu această lună și vom continua în fiecare semestru, evaluarea tuturor profesorilor de către studenți, la toate cursurile”, a spus Bostan, îndemnând studenții „să fie mai vocali, pentru că vocea lor contează”.

„În primul rând, noi am văzut un grad înalt de satisfacție al studenților față de studiile oferite în republică – peste 90% care sunt în linii generale mulțumiți de calitate. Și pentru minister este un feedback foarte bun, fiind necesar să facem mai multe investiții în cămine și în următoarea perioadă aceasta va fi prioritatea noastră. (...) Pe dimensiunea care ține de integritate, cu siguranță mai există lucruri ce trebuie îmbunătățite, cifrele pe care le-am văzut ridică anumite semne de întrebare și sunt un semnal de alarmă, dar e foarte bine că noi avem un punct de pornire pentru prima dată, știm care este situația și, cu eforturi conjugate, putem rapid s-o îmbunătățim”, a comentat Dan Perciun rezultatele studiului efectuat în șapte universități.

Menționăm că, în baza constatărilor studiului, universitățile vor aproba, până în luna iulie curent, planuri anticorupție cu măsuri concrete de prevenire a acestui fenomen, inclusiv adoptarea unor mecanisme interne de raportare a ilegalităților de acest fel și monitorizare externă la examene.

Următoarea cercetare de acest fel va fi efectuată peste un an.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md