STUDIU // Activități care asigură longevitatea
Cercetătorii olandezi au descoperit că activitatea fizică nu doar că este foarte sănătoasă, dar creşte şansele femeilor cu 21% de a atinge vârsta de 90 de ani. Specialiştii amintesc că alţi factori care au jucat un rol important în longevitatea subiecţilor au fost lipsa fumatului şi a consumului excesiv de alcool.
Femeile care fac cel puţin o oră pe zi mişcare au şanse mult mai mari de a atinge vârsta de 90 de ani decât cele care aleg un stil de viaţă sedentar, potrivit unui studiu desfăşurat de cercetătorii olandezi, scrie The Independent.
Realizată la Departamentul de Epidemiologie de la Centrul Medical Maastricht din Olanda, analiza a vizat modul în care dimensiunea corporală şi activitatea fizică zilnică a femeilor şi a bărbaţilor pot afecta longevitatea.
Oamenii de ştiinţă au analizat 120.000 de bărbaţi şi femei cu vârste cuprinse între 68 şi 70 de ani, care au furnizat informaţii, în 1986, cu privire la numărul de activităţi fizice pe care le desfăşoară zilnic, kilograme şi înălţimea pe care o au
Aceştia au fost monitorizaţi până când au ajuns la vârsta de 90 de ani sau până când au decedat, după caz.
Astfel, cercetătorii au descoperit că femeile care fac între 30 şi 60 de minute de activitate fizică pe zi au cu 21% mai multe şanse să atingă vârsta de 90 de ani.
Pe de altă parte, bărbaţii care fac 90 de minute de activitate fizică pe zi îşi cresc cu 39% şansele de a ajunge la vârsta de 90 de ani, în comparaţie cu cei care fac mai puţin de o jumătate de oră pe zi mişcare.
Specialiştii amintesc că alţi factori care au jucat un rol important în longevitatea subiecţilor au fost lipsa fumatului şi a consumului excesiv de alcool.
Sursa: adevarul.ro
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2
VIDEO // Marcel Ciolacu anunță construcția unei linii de cale ferată cu ecartament european între Iași și Chișinău: Ar fi începutul modernizării infrastructurii feroviare din R. Moldova