Strigăt de DISPERARE al unei întreprinderi cu o istorie de peste 120 de ani, care e SUFOCATĂ de concurența neloială al unui producător din Tiraspol. Autoritățile, îndemnate să INTERVINĂ pentru a salva unul dintre cei mai mari contribuabili
Combinatul de materiale de construcții „MACON” S.A. (uzina de cărămidă din Chișinău), una dintre cele mai vechi şi importante întreprinderi din R. Moldova, care activează neîntrerupt de 122 de ani, fiind și unul dintre cei mai mari contribuabili (contribuțiile anuale vărsate la bugetul public național, al asigurărilor sociale și al asigurărilor medicale obligatorii reprezintă circa 20 de milioane de lei), riscă să-și sisteze activitatea, iar 320 de salariați să rămână fără locuri de muncă.
Acest scenariu este posibil dat fiind discriminarea continuă și condițiile total inacceptabile în care este impus să activeze „MACON” S.A., comparativ cu producătorul de cărămidă din Tiraspol. Luând în calcul faptul că „MACON” S.A. îi revine 50% din piața internă a cărămizii, ajungem la concluzia că urmările pentru R. Moldova pot fi extrem de grave. Autoritățile centrale și cele de resort nemijlocit, cunosc bine despre această situație, deoarece „MACON” S.A., atât pe parcursul anului 2021, dar și în anul 2022 a adresat câteva scrisori conducerii de vârf a R. Moldova și organelor competente ale statului, informează Curentul.md.
În aceste scrisori, producătorul trage un semnal de alarmă menționând că, dat fiind consumul anual de gaze naturale în volum de 4 milioane de m3, la prețul majorat în noiembrie 2021, de 9 340.00 de lei pentru 1 000 m3, va trebui să identifice estimativ 40 de milioane de lei anual pentru noua factură majorată, pe când, conform prețului anterior la gaze naturale, factura convențională valora 16 milioane de lei anual, ceea ce reprezintă o creștere bruscă de circa 2,5 ori a cheltuielilor doar pentru achiziționarea gazelor naturale consumate anual.
În comparație cu uzina din Tiraspol, gazul consumat de „MACON” S.A. este de 9,5 ori mai scump (uzina din Tiraspol achită 67 euro pentru o mie de metri cubi, iar „MACON” S.A. – 620 euro). Astfel, producătorul din Tiraspol comercializează o cărămidă convențională la prețul de 03.00 lei per bucată, inclusiv livrarea acesteia la cumpărător, adică are un preț mai mic cu 40-60% decât prețul obiectiv, minimal posibil, aplicat la cărămida „MACON” S.A., vândută în R. Moldova. Relevant este și faptul că uzina de cărămidă din Tiraspol este unul din marii producători, care produce 18 milioane de cărămizi anual, însă doar 8% din această cantitate este realizată în stânga Nistrului, cea mai mare cantitate fiind vândută în dreapta Nistrului, la prețuri cu mult mai joase decât cel de piață.
Pentru a conștientiza mai clar dramatismul situației create, este important să înțelegem că, în aceeași zonă geografică, pe aceeași piață comună a R. Moldova, având acces la aceleași surse de materie primă și surse energetice, însă cu prețuri total diferite și inechitabile (argilă, gaze naturale, energie electrică), producătorul din Tiraspol suportă costuri de producere în mărime de 1,5 lei per cărămidă convențională ieșită din uzină, pe când pentru „MACON” S.A. costul de producere pentru aceeași cărămidă convențională se ridică la 5,5 lei (datorită creșterii tarifelor la gaze și electricitate). Astfel, diferența între costurile de producere a unui material esențial pentru construcții este de 350%, se arată într-un comunicat al întreprinderii.
În context e de menționat și faptul că uzina din Tiraspol nu este înregistrată în calitate de rezident economic în R. Moldova şi activează conform normelor instituite de așa-numitele autorități neconstituționale din stânga Nistrului. Cărămidă din Tiraspol nu este vândută direct de producător, dar prin așa-numiți dealeri, lobbyiști cu posibilități, înregistrați ca persoane juridice rezidente în R. Moldova cu sedii în raioanele din dreapta Nistrului. „Acești așa-numiți dealeri transportă cantități enorme de materiale de construcție, preponderent cărămidă, din stânga Nistrului pe teritoriul controlat de autoritățile constituționale ale R. Moldova, fără a fi supuse vreunui control și/sau verificare, fără a plăti taxele și impozitele obligatorii pentru operațiunile comerciale respective. Astfel bugetul public al R. Moldova pierde enorm de pe urma neaplicării TVA, dar și a altor taxe și impozite obligatorii”, notează sursa citată.
Organele competente ale R. Moldova de mai multe ori au depistat și chiar au și documentat multiple episoade parte a acestor scheme infracționale prin care bugetul public al R. Moldova, doar prin eludarea TVA, a fost prejudiciat estimativ cu 8 milioane de lei. „Mai mult decât atât, se știe că anterior subdiviziuni specializate ale Ministerului Afacerilor Interne al R. Moldova au depistat și au documentat firmele „fantome” care au fost create expres și implicate direct în comercializarea cărămizii din Tiraspol, însă așa și nu au fost întreprinse măsurile necesare pentru contracararea acestui fenomen infracțional. Cel mai important este faptul că prejudiciul de 8 milioane de lei nu a fost recuperat la bugetul public național”.
„MACON” S.A. susține că de mai multe ori a avertizat autoritățile centrale și de resort că plățile pentru cărămida din Tiraspol, vândută în dreapta Nistrului, se efectuează în dolari SUA. Totodată, pentru minimizarea la limită a acelui cuantum de taxe și impozite, care formal (demonstrativ) sunt periodic plătite la bugetul de stat al R. Moldova (TVA și altele), producătorul din Tiraspol intenționat micșorează prețul cărămizii livrate. Astfel, diminuările costului cărămizii ajung și la 50% din prețul real. „Pentru a fi mai competitivi pe piață, companiile furnizoare de cărămizi din or. Tiraspol recurg la majorarea masei transportate cu scop de a obține un profit mai mare. Așadar, pe tronsoanele de drum Bender – Chişinău ( R2), Coşniţa – Chişinău (R5), precum şi Bender – Căuşeni masa automobilelor de mare tonaj depășește permanent normele stabilite, fapt care duce la deteriorarea drumurilor naționale şi cheltuirea sumelor enorme la reparația și întreținerea lor”.
Încă un aspect important ține de faptul că, deși producătorul transnistrean are acces nelimitat la piața din dreapta Nistrului, practicând inclusiv dumpingul, producătorului din Chişinău îi este interzis de facto accesul în stânga Nistrului din cauza așa-numitei taxe de 10 la sută pentru așa-numitul import în autoproclamata rmn. „Toate acestea arată că producătorul din stânga Nistrului, neplătind nici un fel de taxe la bugetul R. Moldova și activând în condiții mult mai bune decât cel din dreapta Nistrului, de facto acaparează întreaga piață a R. Moldova. Iar dacă autoritățile nu vor interveni, nu doar că va fi distrusă o întreprindere de referință pentru economia națională (statul pierzând un contribuabil ce achită 20 milioanele de lei anual și asigură cu locuri de muncă 320 persoane), ci și practic întreaga piață a cărămizii va ajunge să fie controlată de cei din stânga Nistrului. Ar putea urma alte pierderi în lanț (locuri de muncă în industria extractivă, a transporturilor etc.).
De-a lungul anilor, „MACON” S.A. a dovedit că este o întreprindere autosuficientă și fezabilă din punct de vedere economic. Întreprinderea tot timpul a achitat salariile şi impozitele la timp şi nu a admis niciodată evaziunea fiscală sau alte abateri de la norma legală. Mai mult decât atât, „MACON” S.A. nu a beneficiat vreodată de subvenții sau alt gen de suport din partea statului și deci nu a reprezentat vreodată o povară economică pentru stat, ba dimpotrivă a fost și încă mai continuă a fi unul din pilonii de bază ai bugetului prin contribuțiile sale.
Toate acestea îndreptățesc „MACON” S.A. să solicite și să beneficieze din partea statului R. Moldova atât de măsuri de protejare și intervenții urgente pentru contracararea fenomenelor de concurență neloială (infracțională), cât și să pretindă la o susținere directă prin mijloace și instrumente specifice anticriză, care au fost în nenumărate rânduri promise business-ului de către conducerea de vârf a statului.
Statul nu trebuie să neglijeze nici alt aspect important al acestei probleme – banii din activitățile cu mărfurile transnistrene, comercializate în dreapta Nistrului cu grave abateri de la norma legală, contribuie direct la întreținerea perpetuă cu surse financiare considerabile a regimului anticonstituțional de la Tiraspol. Altfel zis, prin inacțiunea și indiferența autorităților și a organelor competente ale R. Moldova, cu banii încasați de la cumpărătorii de bună credință din dreapta Nistrului, comercianții dubioși ai mărfurilor cu proveniență transnistreană, vor continua finanțarea și consolidarea celei mai mari „găuri negre” din Europa de est.
Dat fiind cele menționate, devine absolut evident că statul R. Moldova, organele competente sunt pur şi simplu obligate să intervină în soluționarea acestei probleme ieșite din comun”, conchide sursa citată.
Nicolae Enciu // Revoluția din Decembrie 1989, moment decisiv în istoria contemporană a României: 1989: prăbușirea imperiului lui Stalin în Europa Centrală și de Est
A convins mai multe persoane să ia credite de la BEM, dar banii au ajuns pe contul personal: 11 ani de pușcărie și 4,7 milioane de lei întoarse BEM-ului
După centrala nucleară de la Cernavodă, și centrala Petrom de la Brazi, România, va furniza energie electrică R. Moldova