STRICT SECRET // Avionul lui Papuc

7 aprilie 2009 // Fostul ministru de Interne, Gheorghe Papuc, a solicitat ajutorul Rusiei pentru reprimarea protestelor din aprilie 2009. Avionul a fost trimis peste două zile

5 aprilie 2009. Cetățenii R. Moldova participă la vot. Calmul din ziua alegerilor nu era decât liniștea dinaintea furtunii. A doua zi, alegătorii află că „ciuma roșie” a luat 60 de mandate din 101. Spre seară, vreo 15 000 ies în Piața Marii Adunări Naționale, decretează „Ziua națională de doliu” și își dau întâlnire a doua zi. Rețelele de socializare explodează.

Dispariția ministrului

Gheorghe Gheorghevici umblă ca leul în cușcă în biroul de pe bd. Ștefan cel Mare nr. 75. Concurează cu ceasul cu pendul din colț. Ar aprinde o țigară, dar demult nu mai fumează. Nu ar fi cazul să se reapuce, își zice, mai ales că inima îi dă de știre că există și îi poate juca feste, dacă nu se poate controla. Totuși, dă mai multe telefoane, răspunde la câteva apeluri. Mâna de fier nu e decât o voce stinsă acum. Periodic, se uită la plafon, parcă invocând toți zeii: „Numai să nu…”.

Pe 7 aprilie, zeci de mii de moldoveni, în special tineri, scandează în fața Parlamentului și Președinției. Protestul pașnic degenerează. Provocatori și provocări. Poliția nu prea are cu ce. Pică internetul, iar rețelele de telefonie mobilă sunt bruiate în centrul capitalei. Cu toate acestea, pietrele zboară în direcția principalelor clădiri de stat. Sângele începe să curgă. De ambele părți ale baricadei. Pasivitatea suspectă a polițiștilor dă de bănuit. Ministrul ia-l de unde nu-i. De la amiază și până spre seară nimeni nu l-a văzut. Polițiștii primesc pietre în cap. Ordinele întârzie.

„Aло! Здравствуйте!”

Pe la 19.00, Gheorghe Papuc intră în minister. Se duce glonț în birou. Are un plan. Pune mâna pe telefon. „Aло! Здравствуйте!”. Kremlinul aștepta apelul.

Peste două zile, Aeroportul Internațional Chișinău curăță pista pentru un avion de la Moscova. „Marfa” este descărcată pe ascuns și în grabă. Pe 9 aprilie 2009, poliția are cu ce. Dar deja nu mai e nevoie.

La puțin timp de la apelul lui Gheorghe Papuc, Federația Rusă a trimis în R. Moldova un avion de tip IL-76 încărcat cu cele necesare pentru ca polițiștii să fie echipați corespunzător în fața protestatarilor și să-i poată „calma” cu grenade de tip „Ceriomuha” cu gaze lacrimogene sau cu fumigene. Printre echipamentele speciale pentru reprimarea protestelor se aflau, aranjate frumos, și căști, scuturi, veste antiglonț ș.a.

Cadoul Rusiei, util la „antrenamente”

Proteste nu au mai fost. Frica pusese stăpânire, după ce sute de tineri au fost luați fie din stradă, fie de acasă sau din sălile de curs și duși la „prelucrare”. Când spui astăzi „coridorul morții”, spui și poliția lui Papuc. „Ajutorul” Rusiei din aprilie 2009 este, însă, util și astăzi.

În aprilie 2009, șef al Direcției generale logistică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne era Alexei Armaș, actualul șef al Inspectoratului de Poliție din Criuleni. Dânsul era responsabilul care trebuia să ia la evidență „cadoul” de la ruși. „Nu cunosc. Nu țin minte. Poate eram atunci în concediu”, șovăie Armaș când aude întrebarea. Apoi invocă faptul că „e la niște proceduri” și nu mai poate vorbi.

De ce se teme șeful de la „Fulger”?

Șeful InspectoratuluiGeneral de Poliție (IGP), Ion Bodrug, confirmă însă informația. „Nu era armament. Era vorba de mijloace speciale de apărare”, zice șeful IGP. Ion Bodrug nu-și amintește dacă aceste echipamente au fost livrate în baza unui contract sau ca donație. Întrebat unde au fost duse și ce s-a întâmplat cu gazele lacrimogene și celelalte lucruri, șeful IGP afirmă că „posibil să fie folosite la antrenamentele” celor de la Brigada de Poliție cu Destinație Specială „Fulger”.

Ion Țurcan, șeful Brigăzii „Fulger”, oferă un spectacol penibil când aude că vorbește cu un jurnalist. Inițial, ne spune la telefon că nu dânsul este „acel Ion Țurcan pe care îl căutați. Eu sunt de la Direcția economică”. După ce chiar subalternii lui ne asigură că numărul de telefon îi aparține și mai insistăm, ne zice, la o distanță de maximum jumătate de oră de la primul apel, că „eu sunt adjunctul domnului Țurcan. El a plecat într-o deplasare și se întoarce peste zece zile”. General-maiorul de poliție nici măcar nu auzise întrebarea.

Victor Catan, fost ministru al Afacerilor Interne care l-a succedat pe Gheorghe Papuc:

„Da, Moscova a trimis la Chișinău, imediat după evenimentele din 7 aprilie 2009, echipament de intervenție și produse chimice, cum ar fi grenade de tip „Ceriomuha” cu gaze lacrimogene, scuturi, căști etc. Ceea ce avea atunci poliția la dispoziție nu era de ajuns. Aceste echipamente au fost distribuite la „Fulger” și la alte subdiviziuni ale MAI. După ce am devenit ministru, nu am avut nicio reclamație de la partea rusă să întoarcem sau să plătim acel echipament”.

Tudor Botnaru, ultimul șef de KGB din Moldova:

„Apelul a fost. A fost o discuție a lui Papuc cu cineva de la Moscova ca, în caz de ceva, să fie acordat ajutor. Ceva a fost pregătit, dar nu s-a ajuns până la aterizarea unui avion la Chișinău. Sunt zvonuri. Cel mai probabil, Papuc a vorbit cu un reprezentant al Guvernului rus, poate chiar cu omologul său de la Moscova”.

Anton Gămurari, general-maior de poliție:

„De la Moscova au fost trimise la Chișinău echipamente de apărare, cum ar fi căști, scuturi, veste antiglonț, gaze lacrimogene etc. Dar nu au fost folosite. În acea perioadă, în R. Moldova apăruseră niște grupuri suspecte. Astăzi noi îi numim „omuleții verzi”. Papuc avea acceptul conducerii țării să ceară ajutor de la Moscova, mai ales că el era și este cetățean rus, avea mulți prieteni în Federația Rusă”.