Stoianoglo ar fi gata să RENUNȚE la funcția de procuror general: „Din câte știu, el are planuri POLITICE, își face PARTID, devine lider”
Alexandr Stoianoglo ar fi gata să renunțe la funcția de procuror general, deoarece dânsul are alte planuri – să devină liderul unui partid politic, a declarat ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, care e aproape sigur că Stoianoglo nu va mai reveni la șefia Procuraturii Generale.
„Nu, nu cred (că va mai fi procuror general n.r.). Dar eu cred că nici domnul Stoianoglo nu are astfel de planuri. Eu din câte știu, el are planuri politice, își face partid, devine lider”, a spus Litvinenco aseară, în cadrul unei emisiuni de la Jurnal Tv.
Potrivit ministrului Justiției, Stoianoglo a făcut „politică” în ultima perioadă.
„În ultima perioadă, cel puțin în ultima lună, Stoianoglo era mai mult politician decât procuror. El ieșea zilnic cu briefinguri, spunea minciuni mai ceva ca politicienii de genul lui Dodon. Dar dincolo de asta, evident că o persoană în raport cu care există atât de multe suspiciuni nu ar avea ce să caute în politică, dacă instituțiile statului și-ar face treaba”, a punctat Litvinenco.
Amintim că Alexandr Stoianoglo, dar și adjuncții săi, au fost suspendați din funcție ieri, după ce pe numele procurorului general a fost pornită o urmărire penală pe patru capete de acuzare. Procurorul general suspendat a fost reținut pentru 72 de ore, iar acum se află în Izolatorul de detenție al Poliției capitalei.
Citește și: Dumitru Robu a fost desemnat la funcția de procuror general interimar, după reținerea lui Stoianoglo: „Este afectată imaginea instituției, iar personalul este demoralizat”
De menționat că la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, Maia Sandu l-a desemnat ieri pe Dumitru Robu în calitate de procuror general interimar.
Anatol Șalaru, sprijin pentru Adrian Dupu, candidat PNL la Senatul României: „Activitatea sa în Republica Moldova este extraordinară”
Nicolae Negru // Război și Pace, Strategia Smintitului, Alegeri
Cei care și-au VÂNDUT votul, dar și cei care au mituit alegătorii în această toamnă nu scapă de pedeapsă. Organele de drept au aplicat deja AMENZI în sumă de peste șapte MILIOANE de lei pentru „corupere electorală pasivă”