Stoianoglo a recunoscut de ce A PUS PUNCT în „dosarul KULIOK”: „Oamenii care fac așa lucruri trebuie să fie pedepsiți în primul rând politic”. Ce spune procurorul general despre „dosarul Bahamas”
Imaginile video care surpind renumita scenă în care Vladimir Plahotniuc îi întinde o pungă cu bani lui Igor Dodon, iar ultimul se laudă că primește între 700 de mii și un milion de dolari lunar din Federația Rusă pentru a întreține socialiștii, „nu pot fi apreciate din punct de vedere penal”.
De această părere este procurorul general Alexandr Stoianoglo, care a refuzat anterior să-l cerceteze penal de Igor Dodon vizavi de aceste dezvăluiri ale unui șef de stat.
Procurorul general crede că acțiunile ce vizează „dosarul kuliokul” sunt mai mult „politice”.
„Eu nu cred că Dvs. găsiți în țara noastră vreun jurist pregătit serios care să poată aprecia, din punct de vedere penal, acțiunile legate de cazul „kuliok”. Eu am avut niște discuții și cu autorii demersului expediat și ei tot au recunoscut că acestea sunt niște lucruri mai mult politice, care au alte consecințe. Acolo sunt multe detalii care nu pot fi apreciate din punct de vedere penal. Eu am spus de mai multe ori: oamenii care fac așa lucruri, trebuie să fie pedepsiți în primul rând politic”, a declarat Stoianoglo astăzi, într-o conferință de presă.
CITIȚI și Stoianoglo, DESFIINȚAT după ce și-a prezentat raportul de activitate: „Mai mult OBSTRUCȚIONAȚI anchetarea cazurilor de rezonanță. Sunteți de partea hoților. PLECAȚI”
Cât privește un alt dosar de rezonanță, care vizează finanțarea campaniei prezidențiale a lui Igor Dodon de acum patru ani de către Federația Rusă via Bahamas, în care sunt implicați și actuali deputați socialiști, procurorul general a anunțat că așteaptă răspunsuri din alte state unde a expediat solicitări pentru a putea lua o decizie finală.
„În cazul Bahamas, noi am audiat mai mult de 30 de persoane, am solicitat avize din partea mai multor instituții de stat, ANI, fisc, am expediat cereri de comisii rogatorii la care până acum nu am primit răspuns. După primirea răspunsului, vom adopta decizia respectivă”, a afirmat procurorul general.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania