Astrologii SPUN ce îi așteaptă pe liderii politici din R. Moldova în 2014
Predicții // Anul Calului va aduce schimbări pe scena politică din R. Moldova, va provoca și mari tensiuni în societate, spun zodierii
Potrivit astrologiei, anul Calului începe pe 31 ianuarie 2014 și se încheie pe 18 februarie 2015. Astrologii spun că, în acest an, ne așteaptă schimbări mari în plan social și politic. „Calul este nărăvaș, neastâmpărat, independent și imprevizibil. El nu poate să fie dirijat”, explică astrologul Tatiana Paladi, directorul Centrului „Polus Geticus”. Potrivit zodierului, reformele vor fi „extrem de dinamice” în acest an. Totodată, este favorabilă crearea parteneriatelor. Elementul-cheie al anului va fi lemnul, iar energia lui ne va aduce tuturor mai multă inteligenţă, generozitate, nobleţe, fermitate și consecvenţă.
Bani, sănătate de fier și multe călătorii
Anul Calului va aduce schimbări bruște și imprevizibile, spune astrologul Tatiana Paladi. Calul este un animal puternic, frumos, curajos, dar și impulsiv. El nu știe să stea acasă, el alege libertatea și aventura. Anul guvernat de cal va aduce multe surprize, pentru că cabalinele au un caracter neastâmpărat. „Vom dori să îmbunătățim relațiile cu oamenii apropiați, în centrul atenției noastre vor fi banii și competiția. Schimbările pozitive vor aduce o sănătate mai bună, dar și noi surse de venit. În noul an vom călători mult, vom vrea să ne schimbăm casa, locul de muncă sau ocupația”, prognozează Tatiana Paladi. Astrologul le amintește persoanelor impulsive să fie atente atunci când vorbesc sau acționează – să măsoare de șapte ori și să taie o singură dată. Chiar și cele mai reticente și introvertite persoane vor dori să socializeze, să-și lărgească numărul de prieteni și să fugă de singurătate.
Anul politic, cu multe „șocuri”
În plan politic, anul va fi dinamic, însă schimbările pe care le va aduce nu vor fi acceptate întotdeauna de societate, astfel pot apărea conflicte. „Anul Calului deschide căi enorme pe scena politică pentru noii lideri și pentru acte normative inovative. Este o perioadă decisivă, în care multe lucruri vor ieşi din făgaşul lor”, spune astrologul. „Energiile Calului vor face ca mulți politicieni să-și schimbe atitudinile și punctele de vedere. Vor fi adoptate legi foarte importante pentru țară. Favoriții anului sunt politicienii născuți în anii Calului, Câinelui, Tigrului, Șarpelui și Caprei. Ei se vor bucura de noroc în toate domeniile vieții. Politicienii-oratori vor ține discursuri convingătoare, dar scopurile lor sunt egoiste. Cei care vor veni la putere în acest an vor avea un impact fundamental asupra țării, dar ar fi recomandabil să se gândească bine înainte de a acţiona, deoarece evenimentele se vor desfăşura cu rapiditate, iar evoluţia lucrurilor va fi destul de imprevizibilă. Unele momente s-ar putea să ia o întorsătură de-a dreptul riscantă”, adaugă astrologul. Zodierul mai explică faptul că pe scena politică se așteaptă perioade nefavorabile. Vom avea șocuri și perioade negative, „cu tendințe distructive în relațiile stat-societate”.
Nicolae Timofti, președintele R. Moldova - „Va naviga mai energic”
Potrivit astrologiei, președintele este șobolan de pământ/capricorn. Anul care vine va fi mai mult decât favorabil pentru șeful statului. „Președintele va naviga mai energic în mediul politic și va lucra neobosit pentru realizarea obiectivelor sale”, spune astrologul. Totuși, i se recomandă să fie prudent. „Să examineze atent ofertele destinului, pentru a se orienta prompt în șuvoiul de noi perspective”, îi sugerează cititorii în stele.
Igor Corman, președintele Parlamentului - „Va încerca să pună la respect deputații”
Astrele îi cam arată din deget președintelui Parlamentului. Cocoș de pământ/săgetător, acesta a avut un an frumos în 2013. „Șarpele din 2013 este ruda lui astrologică și i-a făcut cadouri bune. Corman va încerca, în anul ce vine, să pună la respect deputații tentați de aventuri, dar nu îi va fi simplu”, comentează Tatiana Paladi. Totuși, astrologul amintește că este o incompatibilitate la mijloc: Cocoșul și Calul nu se pupă, iar Igor Corman va avea un an dificil.
Iurie Leancă, prim-ministrul R. Moldova - „Îi va mobiliza pe funcționarii publici”
Premierul este motan de apă/balanță, iar anul care stă să înceapă va fi unul mai mult decât prielnic pentru șeful Cabinetului de miniștri. „El are în față un timp prielnic pentru a-i mobiliza pe funcționarii publici la acțiuni concrete și la realizarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană”, crede astrologul Tatiana Paladi. „Calul este una din cele mai fericire inspirații pentru premier, fiind compatibil cu semnele viagere ale Moldovei”, mai adaugă aceasta. Potrivit stelelor, Iurie Leancă trebuie să aibă mai multă încredere și curaj.
Vladimir Voronin, liderul PCRM - „O nouă etapă în viață”
Comunistul Voronin este câine de lemn/berbec, potrivit astrologiei. Acesta se va bucura de un an frumos și bun, sub influența Calului, spun astrele. „Voronin va începe o nouă etapă în activitatea sa, una plină de expansiune”, explică zodierul. Totuși, mare prudență la discursuri, Voronin nu trebuie să uite de consecințele părerilor sale. „Dacă comuniștii se reînregistrează cu numele „conservatori”, atunci ar nimeni sub tutela Calului, care e compatibil cu semnele R. Moldova, UE, Rusiei, Ucrainei și României și ar galopa pe câmpul politic”, recomandă astrologul.
Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova - „Trebuie să fie mai tolerant”
Se pare că anul ce vine va fi unul dificil nu doar pentru Igor Corman, ci și pentru Vlad Filat. Stelele nu strălucesc prea tare în dreptul numelui liderului PLDM. „Să nu se aștepte la realizări prea mari. Trebuie să fie mai tolerant, să elaboreze un plan clar de dezvoltare și să-l respecte cu strictețe, chiar și atunci când va avea necazuri”, recomandă astrologul.
Marian Lupu, liderul Partidului Democrat din Moldova - „Toată pajiștea îi aparține”
Marian Lupu este cal de foc/gemeni, iar asta înseamnă că anul Calului i se potrivește ca o mănușă. „Șansele de reușită sunt maxime, în acest an, toată pajiștea îi aparține. Lupu va face tot posibilul să își atingă obiectivele, uneori chiar trecând peste interesele altor entități politice”, crede astrologul. Cu toate acestea, ulciorul lui nu va merge de multe ori la apă. Cititorii în stele îi recomandă „să nu insiste ca toți cei din teatrul politic să joace după regulile lui”.
Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal din Moldova - „Va face concluzii obiective”
Motan de metal/scorpion, Mihai Ghimpu va iniția proiecte noi și interesante, spun astrele. „Anul Calului va fi mult mai favorabil, iar Ghimpu își va face concluzii obiective”, crede astrologul. Dar el trebuie să își calculeze pașii și să gândească la rece. „Mihai Ghimpu trebuie să țină cont de faptul că are relații vectoriale de stăpân față de entități care au semnul viager Cocoș”, mai adaugă Tatiana Paladi.
Ion Hadârcă, liderul Partidului Liberal Reformator - „Să nu dea crezare falsurilor”
Anul va fi bun și pentru Hadârcă, după zodiac leu/bivol de pământ. În 2014, astrele spun că el va munci foarte mult, va susține discuții aprinse pe diferite teme, iar mulți oameni „se vor atașa ușor de ele și îi vor solicita ajutorul”. Tatiana Paladi îi recomandă să nu dea crezare „informațiilor false”, mai ales atunci când „va fi afectat de confruntări publice cu concurenții”.
Știați că cel mai vechi spital din R. Moldova împlinește 207 ani de la fondare? În 1817, funcționa într-o clădire cu 5 saloane și 36 de paturi: Astăzi poate spitaliza aproape 800 de pacienți în același timp
NOU // Prețul pentru o poliță de asigurare RCA pentru vehiculele va fi diferit de la un asigurator la altul: Ce se va întâmpla odată cu liberalizarea parțială a sectorului de asigurări
Aproape 200 de procurori și judecători vor primi compensații de la stat pentru transport și închirierea spațiului locativ, dacă lucrează la o distanță de cel puțin 20 de kilometri de localitatea în care își au domiciliul