STATISTICĂ // Au ales să locuiască în altă țară. VEZI unde s-au ACIUAT cei mai mulți moldoveni


Datele statistice din Registrul de stat al populației arată că Federația Rusă este țara unde au preferat să meargă cu traiul permanent cei mai mulți moldoveni. Aici și-au stabilit un loc permanent de trai peste 30 de mii de moldoveni.
În Ucraina locuiesc, pe moment, peste 27 de mii de moldoveni, iar în Statele Unite ale Americii (SUA) – peste 15 mii.
În Germania locuiesc acum peste 12 mii de moldoveni, iar în Israel – șapte mii. În țara vecină, România, au ales să trăiască permanent 184 de moldoveni, iar în Lituania, Turcia și Norvegia – câte circa o sută de persoane.
Avem înregistrați moldoveni care au ales să locuiască și în Zimbabwe, Tuvalu, Saint Pierre și Miquelon, Rwanda, Pakistan, Mexic și Kenya. În aceste țări locuiesc câte un moldovean.
În total, potrivit ÎS „Registru”, peste hotarele R. Moldova locuiesc permanent peste o sută de mii de moldoveni.













































































