START importului de gaze prin conducta Iași-Ungheni! Ce tarife vor plăti consumatorii
Republica Moldova a început astăzi importul gazelor naturale din România prin conducta Iași-Ungheni. Potrivit contractului semnat de companiile „Energocom” și „OMV Petrom Gas”, până la sfârșitul anului 2015 vom cumpăra de peste Prut un milion de metri cubi de gaze.
Ministerul Economiei precizează că gazul românesc va fi importat la un preț de 1 010 lei românești pentru o mie de metri cubi, adică 277 de dolari. Costul este mai mic decât cel achitat pentru gazul rusesc, dar consumatorii finali vor plăti același tarif.
Viceministrul Economiei, Valeriu Triboi, a declarat la evenimentul de lansare a livrărilor de gaze din România că „s-a făcut un pas important în procesul de implementare a strategiei Guvernului Republicii Moldova de a se conecta la piața energetică a Uniunii Europene, care oferă cele mai bune soluții pentru consolidarea securității energetice a statului”.
Gazul livrat prin conducta Iași-Ungheni va ajunge în 19 localităţi din raionul Ungheni şi în două sate din raionul Nisporeni. Oraşul Ungheni va fi aprovizionat în proporţie de 70% cu gaz românesc. Printre consumatorii finali sunt și 280 de agenţi economici.
Construcția conductei de gaz Iași-Ungheni, cu o lungime de 43 de kilometri, a costat 26 de milioane de euro, dintre care șapte milioane au fost oferite sub formă de grant de Uniunea Europeană.
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md