Spitalul Clinic Bălți, dotat cu echipamente de ultimă generație. Aceste dispozitive vor salva vieți


Calitatea asistenței medicale acordate pacienților cu urgențe medicale, cu patologii, în special pulmonare, cardiovasculare, neurologice, va fi îmbunătățită datorită analizatoarelor automate ale gazelor și electroliților în sânge. Evenimentul de distribuire a dispozitivelor de ultimă generație, 75 la număr, s-a desfășurat la Spitalul Clinic Bălți, cu participarea președintei R. Moldova, Maia Sandu, ministrei Sănătății, Ala Nemerenco, și a personalului medical al instituției.
Potrivit Ministerul Sănătății, astfel de dispozitive sunt absolut necesare în toate instituțiile spitalicești din republică, însă până acum lipseau.
„Acestea sunt indispensabile pentru monitorizarea eficientă a stării pacienților cu accident vascular cerebral (AVC), infarct miocardic, pneumonii și alte afecțiuni, la care perturbarea echilibrului acido-bazic al organismului poate duce la complicații severe. Cu ajutorul acestor echipamente, medicii pot să aprecieze o serie de parametri de importanță vitală și în baza lor să stabilească conduita terapeutică adecvată, care va crește șansele de recuperare și salvare a pacienților aflați în stare gravă”, precizează Ministerul Sănătății.
Analizatoarele automate ale gazelor și electroliților în sânge sunt livrate la 58 de instituții spitalicești atât raionale, republicane, cât și municipale.
Menționăm că 60 de dispozitive, în sumă de 11,3 milioane de lei, au fost procurate în cadrul proiectului „Răspuns de urgență la COVID-19 și suport pentru întreprinderile micro, mici și mijlocii”, iar 15, în sumă de 194 948 de dolari, au fost achiziționate de Organizația Mondială a Sănătății, din mijloacele financiare ale Uniunii Europene și Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare.











































































