Spînu propune o REFORMĂ radicală a domeniului transportului de călători, care presupune procurarea de microbuze și autobuze noi, dar și DISTRUGEREA grupurilor de interese CORUPTE. Vicepremierul anunță și MAJORAREA tarifelor din 1 martie
Călătoriile cu transportul public se vor scumpi începând din 1 martie curent. La rutele interraionale tariful va crește cu 10 bani pentru un km, iar în cazul rutelor raionale scumpirea va fi de până la 20 bani/km. Totodată, un rol important în stabilirea tarifelor îl vor avea autoritățile publice locale, care vor avea dreptul, în comun cu transportatorii, să negocieze cele mai bune condiții, a anunțat astăzi vicepremierul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, într-o conferință de presă în cadrul căreia a prezentat punctele principale ale noii reforme în domeniul transportului de călători.
„În ultimele luni, am avut mai multe întâlniri utile cu operatorii care prestează servicii de transport. Am ascultat problemele cu care se confruntă, dar cel mai important – propunerile lor. Această ramură a economiei a fost dată uitării mult timp. Nu s-a dorit reformarea sectorului, să se lupte cu transportul ilicit, să se facă regulă în privința rutelor, să se introducă un sistem prin care tuturor să li se ofere bilete, să se investească în autobuze și microbuze noi, să se facă regulă în gările auto și să fie distruse toate grupurile de interes și cele corupte, care se gândesc doar la buzunarul lor”, a declarat Spînu.
În ultimii doi ani, această ramură a economiei a fost foarte mult afectată de pandemia COVID-19, dar și de prețurile tot mai mari la combustibil, a subliniat vicepremierul.
„În acest sens, vom lansa Programul „Transport Modern”, care va schimba din temelie acest domeniu. Noi ne dorim prețuri corecte pentru oameni, dar și pentru operatori. Noi vom depune eforturi care nu s-au făcut până acum, dar avem așteptări ca operatorii să crească investițiile și să aibă mai mult respect pentru beneficiari”.
Andrei Spînu a prezentat cele șapte direcții principale ale Programul „Transport Modern”:
1.Vom lansa un program național de susținere a transportatorilor pentru înnoirea parcului auto. Avem în vederea acordarea de fonduri, sprijin pentru investiții, subvenții de la bugetul de stat, pentru ca să fie cumpărate autobuze și microbuze moderne.
2.Vom lansa un program național de combatere a transportului ilicit de pasageri.
3.Digitalizarea și fiscalizarea domeniului prin implementare unui sistem de management integrat în transport. Mă refer la E-bilet, E-gps și E-routing.
4.Modificarea metodologiei de calcul al tarifelor pentru pasageri și serviciile de autogară. Metodologia va lua în considerare criteriile de confort și reflectă opinia administrației publice locale. Vom lua în calcul liberalizarea prețurilor pentru anumite rute, în mod special pentru cele lungi, de peste 150 km. Am ajuns la o înțelegere cu transportatorii pentru modificare treptată a tarifelor în contextul creșterii prețurilor la produsele petroliere. De asemenea, transportatorii pot stabili diferențiat tarife pentru rutele raionale și inter-raionale. Am oferit un mecanism prin care Autoritățile Publice Locale și transportatorii pot ajunge la stabilirea unor tarife, care să asigure un transport de calitate.
Am semnat astăzi un ordin privind stabilirea noilor tarife, care vor intra în vigoare cu 1 martie. La rutele inter-raionale tariful va crește cu 10 bani per km. Al doilea mecanism se referă la rutele raionale - tariful va crește cu maxim 20 de bani per km.
5.Vom elabora un program pentru optimizarea rutelor. La nivel raional avem 568 de rute zilnice, iar la nivel inter-raional - peste 1100 de rute. 33% din rutele raionale nu se efectuează.
6.Vom modifica Codul transportului rutier. Vom asigura o legislație modernă, adaptată la realitățile actuale.
7.Avem nevoie de o strategie de mobilitate. Lucrăm la o strategie, care include toate tipurile de transport.
Domeniul va fi schimbat radical. Tariful este doar o mică parte din problemele domeniului. Contăm pe colaborarea din partea transportatorilor”, a conchis Spînu.
De menționat că în ultima perioadă au avut loc mai multe proteste ale transportatorilor, care au solicitat dublarea sau chiar triplarea tarifelor.
A murit cântăreţul Gabriel Cotabiţă
Cele ZECE lecții importante pe care majoritatea dintre noi le învață prea târziu în viață
VIDEO // Putin apelează deja la dublurile digitale? Mișcările ciudate din ultimul său discurs ridică semne de întrebare