Spicherul Grosu, despre acuzațiile potrivit cărora voturile la prezidențiale ar fi fost furate în R. Moldova și duse în DIASPORĂ: „Avem unii lideri de partide care URĂSC diaspora. Scopul lui Dodon, Stoianoglo, Ceban și alții ca ei este..”


Igor Dodon, Alexandr Stoianoglo, Ion Ceban, dar și alți politicieni ca ei ar avea drept scop să semene vrajbă între cetățenii care locuiesc acum pe teritoriul R. Moldova și cei care muncesc și trăiesc peste hotarele republicii noastre. Declarația a fost făcută astăzi de președintele Parlamentului, Igor Grosu, după ce socialistul Igor Dodon a insistat pe faptul că voturile la prezidențialele din anul trecut ar fi fost „furate în R. Moldova și duse în diasporă”.
Potrivit lui Igor Grosu, tot mai multe țări europene, inclusiv Franța, Italia, Grecia, unde avem mulți conaționali, își arată o deschidere fără precedent pentru a încheia acordurile sociale mult așteptate. Totuși, acest lucru nu ar plăcea unor politicieni de la Chișinău.
„Facem pași importanți pentru a ne ajuta moldovenii oriunde nu s-ar afla. Dar, totodată, suntem martorii cum aici, acasă, avem lideri de partide care urăsc diaspora cu tot sufletul. De exemplu, Dodon mai întâi a făcut toți moldovenii noștri din afara țării „electorat paralel”. Acum face acuzații, potrivit cărora voturile au fost furate în R. Moldova și duse în diasporă. Dodon arată o lipsă totală de respect față de capacitatea concentățenilor noștri de a gândi, de a lua decizii și de a contribui la dezvoltarea R. Moldova”, a scris Grosu pe Facebook.
Oficialul a amintit că, doar în 2024, diaspora a trimis acasă peste 1,5 miliarde de euro în remitențe, bani care ajung la familiile din R. Moldova.
„Cu ajutorul diasporei se realizează proiecte în satele și orașele noastre. 1/3 din moldoveni trăiesc deja în statele europene și știu că Uniunea Europeană înseamnă libertate de circulație, bunăstare și pace asigurată. Scopul lui Dodon, Stoianoglo, Ceban și alții ca ei împotriva diasporei este să întoarcă moldovenii împotriva moldovenilor. Noi avem încredere în înțelepciunea cetățenilor noștri, oriunde s-ar afla, și în faptul că marea noastră familie știe cel mai bine care e drumul corect pentru țara noastră și va rămâne unită. Guvernarea PAS va continua programele de sprijin ca să întoarcem diaspora acasă, ca să avem acorduri sociale în țările unde se află moldovenii și să devenim mai repede parte a familiei de țări bogate și dezvoltate unde ei deja locuiesc sau muncesc”, a punctat Grosu.











































































