03:51:37 21.09.2024
Stiri

Spania, prima FINALISTĂ la EURO 2024, după ce a învins Franța. Kylian Mbappe nu a avut milă de colegii săi din națională, a recunoscut că a făcut un EURO 2024 mediocru și a anunțat ce urmează la Real Madrid

Actualitate 10.07.2024 07:10 Vizualizări1758 Autor: ZiarulNational
Spania, prima FINALISTĂ la EURO 2024, după ce a învins Franța. Kylian Mbappe nu a avut milă de colegii săi din națională, a recunoscut că a făcut un EURO 2024 mediocru și a anunțat ce urmează la Real Madrid


Spania este prima finalistă a EURO 2024. Ibericii au trecut cu 2-1 de Franța și vor juca în finala din 14 iulie, de la Berlin.

Spania a fost condusă în semifinală, după ce Kolo Muani a deschis scorul, dar autogolul lui Jules Kounde, plus reușita lui Lamine Yamal, au dus echipa în finală.

Kylian Mbappe n-a avut milă de colegii săi din națională, după Spania – Franța 2-1, dar a recunoscut și că a făcut un EURO 2024 mediocru.

„Au făcut un joc mai bun decât noi. Trebuie să ne revizuim jocul. Am primit două goluri repede și în repriza secundă am avut situații în care puteam reveni, dar nu am făcut-o.

Am jucat fără mască. Am luat decizia înainte de meci, deoarece mă săturasem de ea. L-am întrebat pe doctor dacă pot să renunț la ea și mi-a spus să fac ce vreau.

Competiția este un eșec. Am vrut să fiu campion european, dar nu am reușit. Așa este în fotbal. Trebuie să mergem mai departe. A fost un sezon lung, dar plec în vacanță să mă odihnesc. Îmi va face foarte mult bine, din punct de vedere fizic și psihic. Asta a fost tot.

E simplu, acum mergem acasă. Apoi, mă voi odihni, după care încep o nouă etapă a vieții”, a spus atacantul în zona mixtă, referindu-se la faptul că va juca la Real Madrid.

Kylian Mbappe a jucat în cinci din cele șase meciuri ale Franței la EURO 2024, lipsind doar la partida din etapa a doua a Grupei D, cu Olanda, din cauza faptului că suferise o fractură de piramidă nazală cu Austria și nu a vrut să riște.

A fost pe gazon, oficial, 464 de minute, la care se adaugă și cele câteva de prelungire, de la finalul reprizelor. Cu toate acetsea nu a înscris niciun gol din acțiune. Singura lui reușită a fost de la punctul cu var, cu Polonia, când a transformat un penalty în minutul 45.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
20.09.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Doriți să fiți legat...

16.09.2024 09:17 Nicolae Negru Nicolae Negru // Rusia Sfântă crimina...

13.09.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Secăreanu, cu musca ...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md