00:52:16 29.11.2024
Stiri

Reforma justiţiei, dincolo de „polemici cordiale”

Opinii 14.02.2014 10:51 Vizualizări2543 Autor: Sorina Ștefârță


Reforma justiţiei, dincolo de „polemici cordiale”

Antidot

Săptămâna curentă ne-a oferit o polemică mai puţin obişnuită şi care, prin faptul că s-a produs (consumat?) în spaţiul virtual, dovedeşte o dată în plus că pe viu comunicarea este tot mai dificilă. Inclusiv între cei care deopotrivă înfăptuiesc şi reformează justiţia la noi. S-a întâmplat după ce preşedintele interimar al Consiliului Superior al Magistraturii, Dumitru Visternicean, a declarat, într-un interviu publicat luni de portalul „Moldova Curată”, că în ţara noastră nu există judecători corupţi. „De ce nu avem judecători judecaţi pentru acte de corupţie?”, a fost întrebat magistratul. „Înseamnă că nu avem astfel de judecători”, a răsunat literalmente răspunsul acestuia.

Iniţial, m-am gândit că Dumitru Visternicean a apelat la o figură de stil, voind să spună nu atât că magistraţi corupţi nu există ca atare în fauna judiciară a Republicii Moldova, ci că aceştia nu sunt condamnaţi din simplul motiv că nu sunt prinşi (de ce nu sunt prinşi, e altă întrebare), acţionându-se după binecunoscutul principiu „nu te-au prins, nu eşti hoţ”. Dar la cât s-a insistat ulterior pe „fapte” şi pe „prezumţia nevinovăţiei” judecătorilor - „a vorbi despre corupţie ca despre un fenomen social este una, dar a vorbi despre persoane concrete corupte este alta” -, se pare că omul aşa şi crede.

Dar iată că ministrul Justiţiei nu crede în inocenţa şefului Consiliului Superior al Magistraturii. „MĂ VEZI? Aşa e că bine ne-am ascuns?!!!!”, îl întreabă Oleg Efrim pe Dumitru Visternicean chiar a doua zi, într-un articol publicat pe blogul său. După care recunoaşte că, citind declaraţiile lui Visternicean, s-a simţit lipsit de scopurile pentru care atât de mult pledează Guvernul - de a avea o justiţie necoruptă şi nesubjugată unor interese înguste.

Partea interesantă şi intrigantă a demersului lui Oleg Efrim ţine însă de cel mai sensibil, probabil, subiect al parcă infinitei reforme a justiţiei de la noi - averile judecătorilor care, de multe ori, depăşesc de zeci de ori veniturile lor.

„Soluția este una dintre cele mai simple - instituţiile statului ar trebui să fie creative şi să facă astfel, încât corupţia să devină o activitate riscantă, nu un mod de viaţă. Iar discrepanţele mari între salariile şi averile unor funcţionari ar trebui investigate”, i-a răspuns Efrim lui Visternicean care, în dulcele stil al justiţiei moldoveneşti, a transferat responsabilitatea pe mass-media care au scris despre averile în cauză. Tot de la presă el cere dovezi de corupţie a unor magistraţi - căci dacă presa nu le are, nu le vor mai căuta judecătorii…

Ciudată polemică, nu-i aşa? Dovadă că încurcate sunt căile reformei judiciare… Singurul lucru clar astăzi e că rezistenţa opusă de sistem este încă foarte puternică. Atât de puternică încât, dacă va fi lăsată să învingă, va compromite toate eforturile de reformare şi integrare europeană făcute pe exterior şi, în definitiv, ne va îneca pe toţi atunci când vom fi aproape de mal.

Este suficient să revedem nivelul de încredere în justiţie al societăţii, ca să înţelegem că riscăm să plătim cu toţii, inclusiv la alegeri, fiind aruncaţi ireversibil în trecut. Mai puţin riscă ei, cei din sistem. Acesta, precum se ştie, niciodată nu se duce la fund - el rămâne la suprafaţă, îngropându-ne pe noi.

Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.11.2024 15:57 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // La alegerile pr...

25.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Fantoma trecutului p...

22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md