Green-card-ul socialistului Dodon
Antidot
„Cum ți-o fac ai tăi, nu ți-o face nimeni”, obișnuia să spună draga de bunică-mea și astăzi mă conving că mare dreptate avea. Ce-i drept, „eroul” textului de mai jos nu-i prea „de-al meu” și nici măcar „de-al nostru”. Ba chiar nu este deloc, aș zice! Cu toate acestea, el nu ezită să mi și ni se bage, fără nicio rușine, în suflete… Dar și în stomac. Îl simt, bietul de el, întorcându-mi-se pe dos, de vreo săptămână încoace, de fiecare dată când între buletinele de știri de la cele mai „avansate”, „democratice” și „proeuropene” posturi de televiziune autohtone socialistul Igor Dodon ne îndeamnă să mergem cu el în, sper niciodată existenta, Uniune Vamală.
„Olivie” cu stea în frunte…
Și nu este vorba doar de o percepție personală, determinată de faptul că am un soi de repulsie față de bărbații cu buze înguste care, oricât s-ar strădui să zâmbească, tot ce reușesc să nască este o... grimasă. Iar dacă la aceasta se adaugă și un început de chelie... Un politician, tovarășe Dodon, trebuie să știe că femeile, de multe ori, votează chipul - de unde rezultă că, și din acest considerent, pe mine m-ați pierdut!
Dar ceva mă face să cred că Igor Dodon nici nu mizează pe propriul chip - steluța roșie care, în ajun de sărbători, le va reaminti moldovenilor de „steaua rubinie” de pe turnul Kremlinului, trage mult mai mult la cântar, nu-i așa? Cel puțin, pentru acei care în seara de revelion obișnuiesc să deschidă șampania încă de la ora 23.00 - „că, de, la Moscova deja e Anul Nou, și-apoi n-om mai serba cu românii!”.
Și pentru că, în spiritul aceleiași tradiții sovietice de care ne vrea cu încăpățânare priponiți, masa de revelion este de neconceput fără de celebrul „olivie” (salata de boeuf în versiune rusească - n.a.), ne-a pregătit și tovarășul Dodon ingredientele. De fapt, nimic nou pentru globul pământesc al Moldovei din ultimii 20 de ani, doar că puțin mai actualizat: Europa este rea, Rusia este bună. Cu Europa vom muri de foame, cu Uniunea Vamală mai că nu va fi gratis totul. Și peste toate acestea se presară, neapărat, puține „tradiții creștine”, altminteri salata nu va avea gust…
Un profit imediat și o pierdere în timp
Pe mine mă doare undeva tare adânc ce vrea, gândește și face tovarășul Dodon. În Republica Moldova e de bonton să-ți acuzi oponentul de hoție și să fii tu însuți un găinar notoriu ori să lupți cu românii și, în același timp, să-ți dai copiii la „cel mai românesc” liceu din capitală - iar Igor Dodon este antologic în acest sens. Ceea ce consider criminal, la fel ca și în afacerea cu green-card din recenta toamnă, este că seară de seară, de pe micile și marile ecrane din orașele și satele noastre, cu aceste dorințe sunt intoxicați zeci de mii de oameni. Și mai trist e că o fac niște posturi TV aflate pe (pretinse?) poziții democratice și progresiste. De aceea, întrebarea mea se îndreaptă, ca și în cazul green-card-ului, către colegii de breaslă: de ce?
De ce să te compromiți, să calci peste valorile pe care pretinzi că le promovezi și să lași pe un nimeni să scuipe așa, lejer, peste ceea ce fac zilnic, de ani buni, echipe întregi de jurnaliști și cărora, sunt convinsă, le este jenă de ceea ce văd pe sticlă?.. La PRO TV, TV7, „Moldova 1” și mă tem că lista nu e completă. Presa trebuie să fie afacere și nu sunt eu omul pe care cineva trebuie să-l convingă de acest lucru. Dar mai știu сă, în timp, un mic profit imediat îți poate aduce o mare pierdere…
Personajele există atâta timp cât noi le creăm și le… hrănim cu prezență publică. Credeți că, dacă dispar Igor Dodon și steluța lui de pe ecrane, va suferi cineva? În afară de el și acei, tot mai puțini, care așteaptă șampania de la ora 23.00…?
Un P.S. pentru Constantin Marin
Apropo de „Moldova 1”, postul public cu acoperire națională finanțat de la Buget. Descopăr că în Statutul IPNA Compania „Teleradio-Moldova”, la capitolul referitor la „scopurile, sarcinile și obiectivele” instituției se menționează: „…să opteze pentru ideile păcii, umanismului şi pentru valorile democratice, promovate de către ONU, OSCE, Consiliul Europei și de către alte organizaţii internaţionale la care Republica Moldova este parte”(http://trm.md/ro/regulamente/). Așadar, chiar dacă admitem că scopul scuză mijloacele - adică, în acest caz concret, banul nu miroase, mai ales că presa la noi nu trăiește, ci supraviețuiește -, prin difuzarea unui videoclip care ne cheamă într-o uniune ce nu există „Moldova 1” își încalcă propriul statut. Domnule profesor Marin, poate vorbiți cu cei de la Marketing?..
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”