SONDAJ // Peste 65% dintre români își doresc Unirea României cu Republica Moldova
Peste 65% dintre români susţin Unirea României cu Republica Moldova. Acestea sunt datele unui Barometru de Opinie Publică care a fost realizat de INSCOP Research, la comanda LARICS - Laboratorul de Analiză a Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică, din cadrul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române.
Președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării din Parlamentul României, deputatul Constantin Codreanu, consideră că datele respective confirmă tendința care a existat mereu în societatea românească de a susține revenirea Basarabiei acasă.
„Românii de bună-credință și-au dorit mereu reîntregirea țării. Ca deputat unionist, mă bucur că, în ultimii ani, Parlamentul României a avut câteva poziții clare de susținerea a Mișcării Unioniste: votarea zilei de 27 martie, Ziua Unirii Basarabiei cu România, ca zi de sărbătoare națională și votarea unei Declarații comune a Camerei Deputaților și a Senatului prin care se spune clar și răspicat că România este pregătită să răspundă dorinței organice de ReUnire a românilor de peste Prut”, a declarat Codreanu.
Datele sondajului de opinie au fost culese la nivel naţional în perioada 12 aprilie – 3 mai 2019. Volumul eşantionului a fost de 1 050 de persoane şi este reprezentativ pentru populaţia României, neinstituţionalizată, cu vârsta de 18 ani şi peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”