SONDAJ // Majoritatea cetățenilor R. Moldova optează pentru ADERAREA la Uniunea Europeană. Ponderea celor care vor spune „DA" la referendum a crescut până la 63% în septembrie
Ponderea cetățenilor care optează pentru vectorul european al R. Moldova a crescut de la 57%, în aprilie 2024, la 63%, în septembrie 2024, potrivit celui mai recent sondaj realizat de către Centrul de Investigații Sociologice și Marketing CBS-Axa, la solicitarea Institutului Aspen România, Asociația pentru Politică Externă APE și a Comunității WatchDog.MD.
Potrivit cercetării sociologice, 32,4% dintre alegători nu ar susține integrarea europeană a R. Moldova, iar aproape 4% nu au putut să ofere un răspuns.
Autorii sondajului afirmă că a crescut intenția de participare și la referendumul constituțional din 20 octombrie, dar și la alegerile prezidențiale.
„Majoritatea moldovenilor demonstrează reziliență în fața numeroaselor falsuri și manipulări menite să-i demotiveze de a participa la referendum. Majoritatea este hotărâtă să meargă la vot pentru a decide obiectivul de dezvoltare strategică pe termen lung al statului. Dacă în luna august circa 66% de respondenți afirmau că vor merge și vor vota atât la prezidențiale, cât și la referendum, iar circa 10% erau indeciși, în luna septembrie a scăzut numărul indecișilor cu 3,5%. Participarea la referendum și alegerile prezidențiale a crescut cu 2% și cam tot atât a crescut procentul celor care declară că vor participa doar la alegerile prezidențiale”, subliniază Comunitatea WatchDog.MD.
Totodată, aproape 69% dintre respondenți consideră că referendumul din 20 octombrie contează pentru integrarea R. Moldova în UE.
„Anumiți lideri politici insinuează că referendumul constituțional nu ar conta pentru procesul de integrare europeană, îndemnând oamenii să nu își expună opinia. Datele sondajului din septembrie arată însă că, în ciuda minciunilor, 69% dintre moldoveni consideră că referendumul din data de 20 octombrie 2024 este un pas important pentru procesul de aderare la UE care trebuie efectuat acum pentru a nu pierde această șansă istorică”, punctează WatchDog.
Sondajul a fost realizat în perioada 13 - 22 septembrie curent, pe un eșantion de 1 021 de persoane și are o marjă de eroare de 3,1%.
Doi adjuncți noi la Procuratura Anticorupție: Dosarele de rezonanță pe care le-au gestionat
R. Moldova, extrem de vulnerabilă în cazul unei crize petroliere regionale: Stocurile asigură, de obicei, consumul pentru maximum 20 de zile. Ce vor să facă autoritățile pentru a schimba situația
Curtea Constituțională apără limba română, atacată de postul „Cinema 1”, care parazitează în R. Moldova pe seama canalului „Rossia 1” de la Moscova: „Încalcă drepturile minorităților naționale”