04:14:33 21.04.2025
Stiri

SONDAJ // Doar două partide în viitorul Parlament, iar Maia Sandu - cel mai de încredere politician: Plahotniuc, Platon, Șor și Dodon - la coada clasamentului

Actualitate 21.06.2021 14:44 Vizualizări2054
SONDAJ // Doar două partide în viitorul Parlament, iar Maia Sandu - cel mai de încredere politician: Plahotniuc, Platon, Șor și Dodon - la coada clasamentului

În viitorul Parlament ar putea ajunge doar doi concurenți electorali - Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) și Blocul comuniștilor și socialiștilor (BECS).

Cel puțin, așa arată datele unui sondaj prezentat astăzi de către WatchDog.MD și Institutul de Politici Publice.

Potrivit cercetării, 49,8% din respondenții deciși ar vota PAS, iar 28% - BECS.

Urmează Blocul „Renato Usatîi” care ar obține 6,3%, sub pragul de 7% necesar unui bloc electoral pentru a accede în Parlament, Partidul „Șor” - 4,7%, Partidul „Democrația Acasă” – 2,4% etc.

Același sondaj arată că președinta Maia Sandu se bucură de cea mai mare încredere în rândul cetățenilor Republicii Moldova.

Președintele este susținut de 32,6% din respondenți, în timp ce Igor Dodon are 13,8% de susținători.

Totodată, politicienii cei mai urâți de către cetățenii R. Moldova sunt Vlad Plahotniuc, Veaceslav Platon, Ilan Șor și Igor Dodon.

Astfel, Vlad Plahotniuc a înregistrat în sondajul WatchDog.MD un antirating de 82,6%, Veaceslav Platon - de 65,1%, Ilan Șor - de 63,3%, iar Igor Dodon – de 60,4%.

Menționăm că sondajul a fost efectuat în perioada 12 - 19 iunie curent pe un eșantion de 1 104 de respondenți, având marja de eroare de 3%.

Autor:
Top stiri

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte