Aderarea la UE și UNIREA cu România, principalele opțiuni luate în calcul de cetățenii R. Moldova. Crește numărul celor care ar dori ca republica noastră să fie sub umbrela de securitate a NATO


Aproape 60 la sută dintre cetățenii R. Moldova ar opta pentru aderarea la Uniunea Europeană, potrivit unui sondaj sondaj realizat în perioada 10 - 19 iunie curent de CBS-Research, la comanda comunității WatchDog.
De asemenea, 40 la sută dintre cetățeni ar opta pentru Unirea R. Moldova cu România, iar 33,4 la sută - pentru intrarea sub umbrela de securitate a NATO.
Astfel, dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum național, atunci 58,5% dintre cetățeni ar vota pentru aderarea la UE, iar 30% - împotrivă.

Respondenții au fost puși în situația să aleagă între UE și Uniunea Economică Euroasiatică (UEE), constituită în jurul Federației Ruse.
În acest caz, 53,3% ar opta pentru UE, iar 27,2% - pentru UEE.

Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum cu privire la reUnirea R. Moldova cu România, atunci 40% ar vota pentru, iar 50,3% - împotrivă.

În urma războiului pornit de Rusia împotriva neutrei Ucraina, cetățenii R. Moldova privesc cu alți ochi NATO. Totuși, peste 52% ar vota împotriva aderării R. Moldova la NATO.

Sondajul a fost efectuat de Centrul de Investigații Sociologice și Marketing „CBS-Research”, în perioada 10 – 19 iunie 2023, pe un eșantion stratificat de 1 121 de persoane, cu vârsta cuprinsă între 18 ani și mai mult.
Eșantionul este reprezentativ pentru populația adultă a R. Moldova, cu o eroare maximă de +3,1%.









































































