23:06:33 30.06.2024
Stiri

Soldații ruși, „carne de tun” pentru Vladimir Putin. Costul ofensivei rusești din Harkov: Moscova a pierdut într-o lună tot atâția soldați câți a recrutat

Actualitate 28.06.2024 13:28 Vizualizări588 Autor: ZiarulNational
Soldații ruși, „carne de tun” pentru Vladimir Putin. Costul ofensivei rusești din Harkov: Moscova a pierdut într-o lună tot atâția soldați câți a recrutat


Pierderile armatei ruse în Ucraina în luna mai au crescut dramatic din cauza ofensivei din regiunea Harkov, ajungând la o medie de peste 1.000 de morți și răniți pe zi, relatează New York Times, citând citând servicii de informații americane și NATO. Conform New York Times, armata rusă recrutează 25-30.000 de oameni pe lună, ceea ce este aproximativ egal cu numărul pe care îl pierde, scrie Ukrainska Pravda.

Potrivit surselor NYT, astfel de atacuri cu „carne de tun” au permis Rusiei să atingă unul dintre obiectivele lui Vladimir Putin, care a fost acela de a crea o zonă tampon de-a lungul graniței pentru a face imposibilă lovirea ucrainenilor în interior.

Pe de altă parte, recruții pe care Rusia îi trimite pe front pentru a umple golurile lăsate de cei care au murit sau au fost răniți sunt antrenați inadecvat, limitând capacitatea Moscovei de a aduna mai multe batalioane pregătite pentru luptă, sporind simultan pierderile.

Armata ucraineană a anunțat sâmbătă că forțele ruse își retrag o parte din unitățile care desfășoară ofensiva din zona orașului Vovceansk, din regiunea Harkov, pentru refacere, din cauza pierderii capacității de luptă.

Potrivit The New York Times, estimările americane ale pierderilor în luptă se bazează pe imagini din satelit, interceptări, comunicări pe rețelele sociale și reportări oficiale din Rusia și Ucraina.

Potrivit estimărilor NATO, în aprilie, pierderile totale suferite de forțele ruse de la începutul invaziei pe scară largă a Ucrainei au fost de peste 350.000.

UK Defense Intelligence estimează că numărul total al pierderilor rusești de la începutul invaziei la scară largă a ajuns probabil la 500.000.

Rusia a lansat o nouă ofensivă pe 10 mai în regiunea ucraineană nordică Harkov, iar orașul Vovceansk a devenit scena unora dintre cele mai grele lupte. Forțele Moscovei au avansat până la 10 kilometri în regiune, dar au fost oprite de prima linie defensivă a ucrainenilor.

Armata rusă s-a „împotmolit” în orașul disputat Vovceansk, dar își reface constant forțele cu unități din alte direcții, spunea comandantul-șef al forțelor armate ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, pe 12 iunie.


Stiri relevante
30.06.2024 10:17 674 Oaia discutând cu lupul

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
28.06.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Pe cine va miza Mosc...

24.06.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Scepticii și cobitorii

21.06.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Cu Europa sau cu Asi...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md