VIDEO // Soldații ruși au vrut să scrie litera ”Z” pe un teren de fotbal din Ucraina, dar ce a ieșit a făcut înconjurul lumii
După ce au distrus orașul Borodyanka, soldații ruși au vrut să-și lase amprenta și pe terenul de fotbal din localitate. Înainte de a se retrage, aceștia au luat un tractor și au vrut să are terenul în forma literei ”Z”, simbolul pe care și l-au însușit în războiul din Ucraina, însă au reușit să facă doar un ”V”, cel mai probabil de la ”victorie”, și alte ”desene”, fapt ce a stârnit de o parte indignare, și de altă parte valuri de ironii.
Prezența literei ”Z” pe tancuri și alte vehicule militare reprezintă, în principal, un mod prin care poate fi identificat locul de proveniență a lor și teritoriul către care se îndreaptă, dar simbolul are și alte semnificații.
Concret, potrivit AS.com, litera Z a devenit un simbol al Rusiei în această perioadă și pentru că este inclusă în expresia rusească ”Za pobedu”, care se traduce ”pentru victorie”.
Mai mult, sursa citată transmite, bazându-se pe o imagine postată de Ministerul Apărării pe Instagram, că litera ”Z” a ajuns să fie folosită pentru că este inclusă în cuvintele ”denazificare” și ”demilitarizare”, termeni folosiți de Vladimir Putin și alți oficiali ruși în explicațiile pentru invadarea Ucrainei.
Folosirea simbolului în lumea sportului, de către Ivan Kuliak a dus la o reacție a Federației Internaționale de Gimnastică, for care a anunțat că a demarat o procedură disciplinară împotriva sportivului, cunoscute fiind normele împotriva mișcărilor politice în sport, informează digisport.ro.
Copii după manuscrisele lui Mihai Eminescu, expuse în Parlamentul de la Chișinău
Explozia de pe Albișoara: Inspectorii de patrulare au demarat verificarea tuturor vehiculelor care se alimentează cu gaze
OPORTUNITATE pentru funcționarii publici din R. Moldova: Instruiri și vizite de studiu pentru a prelua experiența statelor europene pentru transformarea serviciului public din Republica Moldova