Socialistul Dodon, DERANJAT de faptul că SIS a deconspirat și reținut liderii unei rețele de SPIONAJ coordonată de FSB: „Să căutați spioni și diversioniști în SIS și Procuratură, unde activează cetățeni ai României și SUA”
Socialistul Igor Dodon s-a arătat extrem de deranjat de faptul că Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a deconspirat și destructurat o rețea de agentură rusă, în frunte cu vechile sale cunoștințe Iurii Gudilin și Vadim Iurcenco, coordonată de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB).
Dodon a declarat astăzi, în limba rusă, că diversioniștii și agenții străini ar fi în SIS și Procuratură.
„Voi (guvernarea n.r.) tot timpul căutați spioni, diversioniști. Să-i căutați în SIS-ul vostru, unde sunt cetățeni ai României. Puteți să-i căutați și la Procuratură, unde sunt cetățeni americani. Noi nu ne-am permis așa ceva. Este un alt proverb bun: mai bine un sfârșit groaznic, decât groază fără de sfârșit. Cel mai probabil voi ați ales varianta cu „groază fără sfârșit”. Din păcate, cetățenii trebuie să suporte asta, dar răbdarea lor se va încheia curând”, a spus Dodon astăzi la Parlament.
Amintim că organele de drept din R. Moldova au deconspirat și destructurat o rețea de agentură rusească, care era condusă de doi cetățeni ai Federației Ruse (Iurii Gudilin și Vadim Iurcenco) și lucra împotriva R. Moldova. Despre acest lucru a anunțat luni, 10 iulie, directorul SIS, Alexandru Musteață. Rusia ar fi învestit mai mult de jumătate de milion de dolari în rețeaua construită de cei doi ruși, care acționa sub comanda și coordonarea FSB.
Vadim Iurcenco este adjunctul lui Igor Dodon în cadrul Uniunii de Afaceri Moldo-Ruse. Anterior, RISE a scris cu referire la surse din cadrul serviciilor speciale că acesta este un „agent” al FSB sau apd-ist (abrevierea expresiei „aparatul personalului detașat”), așa cum sunt numiți ofițerii serviciilor de securitate care sunt atașați unei persoane sau organizații pentru a executa controlul din partea serviciilor speciale.
Iurcenco are 40 de ani, a ocupat diferite funcții, de la specialist până la adjunctul directorului în instituții ruse de stat de genul Serviciului Federal al Penitenciarelor, întreprinderilor din cadrul holdingului „Rostec” (înființat de Putin), precum și corporației Inter RAO EES (proprietara Centralei de la Cuciurgan din Transnistria) și „MRSK Centru”.
Cât despre Iurii Gudilin, Deschide.md a scris că acesta este cunoscut ca fiind unul dintre consultanții ruși care i-au ajutat pe socialiști în mai multe campanii electorale, inclusiv pentru alegerile locale din 2019, dar și cele prezidențiale din 2020. Igor Dodon și Ion Ceban au fost suprinși alături de Gudilin la sediul PSRM. Ca și Iurcenco, Gudilin a activat anterior în cadrul „MRSK Centru”.
Gudilin este considerat de SUA drept ofițer FSB. În luna octombrie 2022, Iurii Gudilin și alți doi „polit-tehnologi”, Olga Grak și Leonid Gonin, au fost incluși în lista sancțiunilor SUA pentru implicarea în operațiunile Kremlinului în R. Moldova. În mod special, este vorba de tentativa de a influența rezultatul alegerilor din 2020 și 2021.
VIDEO // În mai multe raioane din nordul R. Moldova ninge și astăzi: Camioanele circulă cu dificultate pe un drum din Râșcani
DOC // Motociclete și mașini de marcă „Mercedes”, „BMW”, „Nissan” sau „Citroen”, la prețuri cuprinse între 2 894 și 87 774 de lei: Serviciul Fiscal de Stat a scos la vânzare mijloacele de transport și piesele auto confiscate de autorități
Vizita lui Parlicov la „Gazprom”, o „eroare” a diplomației R. Moldova? „De ce să nu meargă o delegație tehnică în locul unei politice? Gândiți de zece ori!”