Socialistul Bolea nu crede că Maiei Sandu îi ajung 6 000 de lei pe lună și a sesizat ANI. Replica PAS: „În loc să-și facă griji că Maia Sandu are puțini bani, mai bine s-ar îngrijora că Dodon are prea mulți și cam toți FURAȚI”
Deputatul socialist Vasile Bolea a sesizat astăzi Autoritatea Națională de Integritate (ANI), Comisia Electorală Centrală și Procuratura Generală în legătură cu existența unor „neconcordanțe” privind veniturile declarate de președinta Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu. Socialistul nu crede că Maia Sandu, așa cum a declarat anterior, poate să-și asigure existența cu doar 6 000 de lei pe lună.
„După ce câțiva ani spunea că a trăit din rezervele din conturile bancare de peste hotare, acum Maia Sandu a revenit la această poveste fără de sfârșit. Totuși, am făcut o comparație a sumelor declarate oficial de către Maia Sandu și afirmația că cheltuiește doar 5-6 mii de lei pe lună. Diferența este de 6-7 ori, iar aceasta trebuie să fie deja explicat și la ANI”, a menționat Bolea într-o postare pe Facebook.
Deputatul socialist spune că a examinat cu atenție declarația cu privire la veniturile și proprietățile ex-premierului pentru care a votat în iunie 2019 și ceva nu ar fi în regulă.
„Observăm că, în perioada în care Maia Sandu a început să exercite funcții de demnitate publice – de deputat și de prim-ministru – contul bancar de depozit s-a diminuat cu mijloace financiare în sumă de 8 000 USD timp de 8 luni, adică câte 1 000 USD pe lună. La fel, în perioada respectivă, Maia Sandu a obținut și salarii, pentru funcțiile exercitate în sumă totală de peste 162 121 de lei: în calitate de deputat – 50 335,52 MDL; în calitate de prim-ministru – 111 786,25 MDL. Astfel, în urma unui calcul matematic, observăm că, având în vedere diminuarea sumei mijloacelor financiare deținute pe contul bancar și a salariului realizat – cheltuielile medii lunare constituie: 36 813,50 MDL pe lună. Este un calcul pe care oricine poate să-l facă”, constată deputatul Vasile Bolea.
În replică, vicepreședintele PAS, Sergiu Litvinenco, i-a reproșat lui Vasile Bolea că ar face bine să-i ceară mai întâi socoteală lui Igor Dodon.
„Evident că Vasile Bolea nu crede că Maia Sandu poate trăi cu 6 000 de lei pe lună din bani câștigați cinstit, când șeful său Dodon trăiește cu 100 000 de lei pe zi din banii statului. Vasile Bolea își face griji că Maia Sandu nu are milioane în cont ca dânsul sau ca alți socialiști milionari? Vasile Bolea, omul care a luat 500 de mii de lei prin operațiunea „Bahamas”, nu i-a declarat, fiind pasibil de răspundere penală, se îngrijorează că Maia Sandu rămâne cu tot mai puține resurse financiare?
Vasile Bolea ar face un bine țării dacă s-ar opri din câștigat bani ilegali și ar număra banii șefului său – Dodon, care toată viața a fost funcționar cu salariu de la stat, dar are castele și vile, și mașini luxoase, și conturi grase. Pe Vasile Bolea nu-l deranjează că șeful său, Dodon, a făcut averi ilegale pe spatele cetățenilor? Că a furat și a sărăcit oamenii?”, întreabă acesta.
Litvinenco a mai adăugat că Maia Sandu, la fel ca majoritatea cetățenilor R. Moldova, se străduiește să cheltuiască banii rațional.
„Maia Sandu, în afară de cheltuielile curente, donează bani pentru medici, pentru oameni nevoiași, pentru familii care au nevoie de ajutor. Maia Sandu are și o mamă pe care o ajută. Dar Vasile Bolea în loc să-și facă griji că Maia Sandu are puțini bani, mai bine s-ar îngrijora că Dodon are prea mulți și cam toți furați. Viitorul președinte Maia Sandu va ști să economisească și la Președinție, așa cum face și în viața de zi cu zi, și va elimina toate cheltuielile inutile pe care le face Dodon din banii statului”, a conchis vicepreședintele PAS.
Alegărorii din R. Moldova cu cetățenie română au ieșit în număr mare să aleagă PREȘEDINTELE României. Peste 80 000 de persoane au votat la cele 59 de secții de votare din R. Moldova
Un rabin cu cetățenia R. Moldova, ucis în Emiratele Arabe Unite. Tel Avivul promite răzbunare, iar Chișinăul monitorizează situația
Alegeri prezidențiale în România: Număr-record al cetățenilor români din R. Moldova care au mers la urne pentru a alege președintele tuturor românilor