12:58:55 19.04.2025
Stiri

Socialiștii dau vina pe Renato Usatîi, după ce apropiatul lui Karamalak, Maxim Moroșan, a fost implicat într-o BĂTAIE generală la Bălți: „În spatele acestei provocări se află grupări BANDITEȘTI subordonate lui Usatîi”

Actualitate 28.06.2024 13:14 Vizualizări3519
Socialiștii dau vina pe Renato Usatîi, după ce apropiatul lui Karamalak, Maxim Moroșan, a fost implicat într-o BĂTAIE generală la Bălți: „În spatele acestei provocări se află grupări BANDITEȘTI subordonate lui Usatîi”

Conducerea Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) susține că fostul candidat la funcția de primar de Bălți, Maxim Moroșan, implicat pe 26 iunie într-o bătaie generală în preajma unui restaurant din Bălți, ar fi fost victima unei provocări puse la cale de liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi.

Potrivit socialiștilor, Moroșan, care are relații apropiate cu „hoțul în lege” Grigore Karamalak, alias „Bulgaru”, ar fi fost amenințat anterior de Usatîi și oamenii săi.

„În spatele acestei provocări se află grupări banditești care se subordonează personal lui Renato Usatîi. Anterior, la adresa lui Maxim Moroșan au fost lansate amenințări și i s-a cerut să părăsească orașul Bălți și să se retragă din politică. Această operațiune specială a fost desfășurată de Usatîi, în coordonare cu oamenii săi din organele de drept”, acuză socialiștii.

Formațiunea lui Igor Dodon afirmă că „va insista asupra tragerii la răspundere atât a executorilor, cât și a organizatorilor acestei infracțiuni”.


„Maxim Moroșan și colegii săi vor primi tot sprijinul juridic și moral necesar”, se mai arată în declarația PSRM.

Consilierul socialist din Consiliul Municipal Bălți, Maxim Moroșan, a fost reținut pentru 72 de ore, după ce a fost implicat, în seara zilei de 26 iunie curent, într-o altercație din fața unui local din Bălți. În reglarea de conturi a participat și fostul consilier al PSRM din CMB, boxerul Dmitri Galagoț.

Autor: ZiarulNational
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte