ȘOC în Rusia: Aproape 50% dintre ruși îi cer DEMISIA premierului Medvedev
A crescut numărul ruşilor care ar vrea ca premierul Dmitri Medvedev să demisioneze, relevă un sondaj al centrului independent Levada, citat miercuri de DPA.
Potrivit acestui sondaj, 45% dintre ruşi sunt în favoarea demisiei lui Medvedev, cu 12 puncte procentuale mai mult faţă de luna noiembrie 2016, de când datează cel mai recent sondaj similar. Doar o treime dintre ruşii intervievaţi au declarat că se abţin de la a solicita demisia premierului.
Kremlinul a luat notă de aceste rezultate, afirmând că „probabil va lua ceva timp analizarea datelor”, după cum a declarat pentru TASS purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Dmitri Peskov.
Luna trecută, opozantul rus Aleksei Navalnîi, cel mai important critic al Kremlinului şi care şi-a anunţat intenţia de a participa la alegerile prezidenţiale de anul viitor, l-a acuzat pe Dmitri Medvedev de corupţie, susţinând, într-o clip video, că acesta a abuzat de prerogativele de prim-ministru pentru a face avere. Clipul încărcat pe YouTube a strâns peste 20 de milioane de vizualizări.
Acuzaţiile de corupţie au stat la baza protestelor masive organizate în martie din mai multe oraşe din Rusia. Navalnîi şi câteva sute de susţinători ai săi au fost reţinuţi după o manifestaţie de amploare de la 26 martie de la Moscova. Liderul opoziţiei ruse - care a fost eliberat la 10 aprilie - nu va putea cel mai probabil să participe la scrutinul prezidenţial din 2018, suferind, recent, o controversată condamnare la cinci ani de închisoare cu suspendare pentru deturnare de fonduri.
Sursa: agerpres.ro
Au fost constituite grupurile de lucru care vor decide subiectele pentru examenele și evaluările naționale din acest an de studii, inclusiv la BAC
Nicolae Ciucă a DEMISIONAT din fruntea PNL: „Noua conducere a PNL nu va fi singură, deoarece are alături o oștire minunată formată din primari, președinți de consilii județene, consilieri locali și județeni”
DOC // Cum a ascuns condamnatul fugar Ilan Șor aproape 11 milioane de lei