Smiley: „Cred că IUBIREA este cea mai mare putere a noastră. Am inima deschisă şi privesc viaţa frumoasă”

Monden 17.04.2018 14:00 Vizualizări

Smiley: „Cred că IUBIREA este cea mai mare putere a noastră. Am inima deschisă şi privesc viaţa frumoasă”

Frumuseţea stă în simplitatea de a fi, iar iubirea este cea mai mare putere. O spune Smiley, care dincolo de scenă şi celebritate, vorbeşte, într-un interviu, despre viaţa şi cariera sa, despre România şi oamenii frumoşi pe care-i întâlneşte.

Dacă Smiley, cel de la 15 ani, l-ar întâlni pe Smiley cel de azi „ar fi mulţumit, dar cu siguranţă ar avea şi nişte obiecţii”, spune artistul care crede că frumuseţea sa stă în „simplitatea de a fi pur şi simplu”, iar puterea în iubire. „Cred că fac ceea ce fac cu, din iubire şi pentru iubire. Şi cred că iubirea în general este cea mai mare putere a noastră. Cred că asta e puterea. (...) Nu încerc să fiu altceva decât sunt. Şi sunt împăcat cu ceea ce sunt şi cu cine sunt. În fiecare zi mă verific să nu cumva să alunec pe alte drumuri şi nu mi-e frică să arăt ceea ce sunt indiferent de repercusiuni”, spune Smiley.

Peste 20 de ani se vede făcând tot muzică, tot în România. „Cred că România are de toate. Şi plec de la oameni: oamenii sunt oameni frumoşi, sunt oameni care simt intens, oameni talentaţi, oameni inteligenţi, oameni care sunt capabili de orice atunci când li se dă şansa. Şi cea mai mare problemă, de fapt, este că nu prea li se dă şansa în ţară şi de aia foarte mulţi pleacă. Dar noi ne bucurăm de talentul lor, de fiecare dată când ne dau ocazia. Eu, şi prin şansele care mi s-au dat să fiu la „Românii au talent” sau să fiu la „Vocea României”, să fac ceea ce fac, descopăr o grămadă de oameni frumoşi, descopăr România frumoasă. Vezi, cumva sunt şi obligat să văd România frumoasă, că asta văd de fapt! Descopăr România frumoasă, încerc să dau şanse oamenilor cu care am ocazia să mă întâlnesc, să fac mai mult decât au făcut, să le dau din ce cunosc eu, să le împărtăşesc din experienţa mea şi să las ceva generaţiilor care vin”, spune el.

Despre copilărie, miracolele din viaţa lui, viitor şi surprizele pe care le pregăteşte pentru concertul de pe 2 iunie de la Arenele Romane, aflaţi în interviul de mai jos.

Reporter: În ce stă puterea ta?

Smiley: Da… Nu m-am gândit niciodată la treaba asta. În general nu mă gândesc la astea, dar cred că fac ceea ce fac din iubire şi pentru iubire. Şi cred că iubirea în general este cea mai mare putere a noastră. Cred că asta e puterea. Nu ştiu dacă sunt puternic ... puternic ca şi ce?

Ca om, ca artist, tu trebuie să decizi ce îmi spui.

Păi, oricum eu cred că toţi artiştii îşi iau puterea de undeva de sus, fără puterea divină nu prea putem sa facem nimic în viaţa asta şi în special artiştii. Artiştii au o conexiune specială cu divinitatea pentru că sunt nişte mesageri ai iubirii sau aşa ar trebui să fie (râde). Dar cred că din asta, din iubire şi din puterea divină, cred că de la Dumnezeu îmi vin lucrurile, că altfel nu-mi explic.

În ce stă libertatea ta?

Nu încerc să fiu altceva decât sunt. Şi sunt împăcat cu ceea ce sunt şi cu cine sunt. În fiecare zi mă verific să nu cumva să alunec pe alte drumuri şi nu mi-e frică să arăt ceea ce sunt indiferent de repercusiuni.

În ce stă frumuseţea ta?

Wow! În ce stă frumuseţea mea? Cred că tocmai în simplitatea de a fi. În simplitatea de a fi pur şi simplu. Cred că, dacă ne luăm timp să ne uităm în jurul nostru, totul e frumos sau aşa văd eu lumea, aşa îmi place mie să văd lumea. Dacă ne luam timp să privim în jurul nostru totul e frumos, totul e creat frumos de la început, după aia oamenii mi se pare că strică lucrurile şi la fel se aplică şi în cazul personal, în cazul nostru ca oameni, fiecare om e frumos aşa cum e creat el de la început. Da, da, frumuseţea mea stă în simplitate cred. Simplitatea de a fi.

Dacă te-ai întâlni cu tine cel de la 15 ani...

Da!

...au trecut 20 de ani de atunci, el ar fi mulţumit de tine? Îi mai eşti dator cu ceva, cu vreun vis neîmplinit?

Cred că cel de la 15 ani ar fi mulţumit de mine, nu ştiu dacă ar fi foarte încântat, cu siguranţă mai am lucruri de făcut şi mă străduiesc să le împlinesc în viaţă, asta până la sfârşitul vieţii mă străduiesc să fac cât mai multe lucruri care îmi sunt permise, dar cred că aş fi mulţumit, eu de la 15 ani aş fi mulţumit, dar cu siguranţă aş avea şi nişte obiecţii.

Care ar fi ….

Ar fi de natură personală mai mult, adică mi-aş reproşa faptul că nu-mi acord atât de mult timp pentru mine, pentru familie şi pentru prieteni, în primul rând. Şi după aia m-aş îmbărbăta: „hai că mai poţi, mai ai de făcut nişte lucruri”!

Cât din ceea ce eşti acum este rezultatul greşelilor pe care le-ai făcut?

Cât? Cred că un procentaj aşa, să mă gândesc, cam 70%. 70% sunt rezultatul greşelilor pe care le-am făcut, greşelilor din care am învăţat dar şi greşelilor pe care le-am evitat . Adică mi-am păstrat şi un procent în care am reuşit lucrurile pe care mi le-am propus fără să greşesc. Da.

Ce este extraordinar în viaţa ta?

Totul... este extraordinar!. Extraordinar mi se pare că am ocazia să fac ceea ce îmi place şi extraordinar mi se pare că oamenii răspund pozitiv la ceea ce fac eu, în sensul că îmi ascultă muzica, vin la concerte, atmosfera pe care o creează ei e extraordinară de obicei, adică în cele mai multe cazuri, şi pentru asta sunt recunoscător.

Chiar, când e următorul concert?

Eu am concerte multe, dar asta voiam să spun, că extraordinară e atmosfera de fiecare dată la concert, dar cu precădere la concertele pe care le ţin în iunie, pe 1 iunie, anul ăsta respectiv pe 2 iunie. E ceva dincolo de muzică, dincolo de ceea ce vă pot exprima eu în cuvinte şi absolut toţi oamenii care au venit la concertul de 1 iunie mi-au spus că nu se poate explica, adică sunt oameni care mă văd în concerte, care m-au mai văzut în concerte, care-mi ştiu muzica, unii care nu-mi ştiu muzica, şi marea majoritate mi-a spus că e ceva dincolo de muzică, e o atmosferă pe care nu au simţit-o până acum, mă rog, până la concertul de la 1 iunie. Acum pe 2 iunie, că ne-am mutat pe 2 iunie, vreau să duc lucrurile şi mai departe, să văd până unde greşim (râde)… Şi vreau să fac experienţa concertului de la 2 iunie una şi mai personală d-aia se numeşte şi „Confesiuni”. Şi cu siguranţă va fi un moment extraordinar, încă un moment extraordinar…

Care a fost miracolul vieţii tale, dacă a existat vreunul ?

Miracolul vieţii mele? Păi şi ziua asta e un miracol pentru mine. Adică eu am, aşa cred, că am darul ăsta de a vedea lucrurile pozitive în viaţă şi le iau, încerc să extrag întotdeauna, în orice situaţie lucrurile pozitive, lucrurile care mă ajută pe mine, lucrurile care îmi folosesc, chiar şi dintr-o situaţie negativă.

Cred că, dacă stau bine să mă gândesc, a fost un moment anul trecut pe 1 iunie pe care l-am făcut special pentru părinţii mei… Eu am o piesă care se numeşte „Confesiune”, care n-are clip, n-a fost promovată pe canale media prea tare şi care e o piesă foarte personală pentru mine, pe care am făcut-o, am cântat-o pe 1 iunie anul trecut într-o prezentare foarte interesantă.

Părinţii mei mi-au făcut cadou la 18 ani o casetă înregistrată de pe un magnetofon, o bandă de magnetofon, când eu aveam trei ani. Şi înregistrarea a fost făcută după primul meu eşec şi ăsta cred că a fost primul miracol, după miracolul naşterii. Primul miracol din viaţa mea au fost părinţii mei, pentru că ei au ştiut că după eşecul ăsta, a-a-a, să vă spun şi eşecul!

Eşecul a fost că eu m-am suit pe scenă la grădiniţă, aveam o piesă întreagă în care aveam şi eu un rol mic, şi n-am putut să scot nici un sunet, n-am zis nimic, am ieşit de pe scenă, pa, la mulţi ani! Şi ai mei au avut inspiraţia ca atunci când am ajuns acasă să mă înregistreze, pentru că eu ştiam toată piesa, ştiam toate rolurile din piesă, toate cântecele, toate poeziile, numai că în momentul ăla n-am fost în stare să zic nimic. Şi ei avut inspiraţia să mă ajute să trec peste momentul ăsta, să nu îl iau ca pe un eşec şi să învăţ de la asta. Şi să trec peste, mult mai uşor. Şi cred că ăsta a fost un moment determinant pentru viitorul meu ca artist.

Şi ce ai făcut cu înregistrarea?

Am folosit-o ca un fragment înainte să înceapă piesa, şi tatăl meu spunea asta „1986, Andrei dă recital” şi eu cântam piesa de deschidere, nu ştiu ce era, o scenetă ceva, şi după aia am cântat piesa „Confesiune”. Pentru mine a fost un moment extrem de emoţionant, atât de emoţionant că n-am reuşit s-o cânt. Adică la jumătatea piesei m-au copleşit emoţiile, dar, ca moment, spectacolul a fost ceva magic! Anul ăsta o sa fie cam tot spectacolul în jurul confesiunilor mele.

Care a fost cea mai mare şansă pe care ai primit-o în viaţă?

Nu ştiu care a fost cea mai mare, dar am primit multe! (râde). Nu ştiu care a fost cea mai mare şansă. Nu ştiu, chiar nu ştiu să răspund la întrebarea asta. Cea mai mare nu ştiu care e, dar să vă dau exemple de şanse pe care le-am primit.

Păi în primul rând am primit şansa să mă cunosc cu Ioan Gyuri Pascu şi să scriu împreună cu el când eram foarte mic, aveam 16 ani. El a fost primul om care a avut încredere în ceea ce făceam eu atunci şi am avut şansa asta să învăţ direct de la el şi să-l cunosc personal. Apoi am primit şansa de a intra la trupa „Simplu” când aveam 18 ani, apoi am primit şansa de a intra în televiziune, în Protv, de la Adrian Sârbu, Andrei Boncea, Mona Segall şi apoi am avut şansa să prezint o emisiune cu Florin Călinescu, iar o altă şansă.

Treaba este că de fiecare şansă pe care am primit-o am profitat la maxim şi am stors cât puteam să storc eu în momentul ăla. Am avut şansa să îl cunosc pe Moga la 18 ani şi să compunem împreună, să învăţ foarte multe lucruri. Am avut şansa să cunosc o grămadă de oameni extraordinari de la care am învăţat, de la care am furat meserie, că, na, meseria se fură, şi pentru mine fiecare episod de genul ăsta a fost ca un alt an de facultate.

De ce crezi că ţi se întâmplă atâtea lucruri bune?

Pentru ca am inima deschisă, (zâmbeşte), cred că d-aia. Nu ştiu, am inima deschisă şi, după cum v-am spus, privesc viaţa, privesc viaţa frumoasă, adică eu aşa văd viaţa, aşa văd lumea şi cred că e o opţiune pentru fiecare cum priveşte lumea. Şi atunci, dacă tu priveşti lumea, am mai spus asta, viaţa te tratează aşa cum o tratezi, şi cred că şi eu dau înapoi nişte lucruri, şi-mi doresc să dau înapoi măcar cât primesc.

Ce înseamnă familia pentru tine?

Păi înseamnă foarte mult. Mama şi tata au avut înţelepciunea şi inspiraţia de a mă învăţa să fac alegeri. Şi e o treabă pe care o spun prietenilor mei, care acum au copii, le-am spus: mă eu nu pot să vă sfătuiesc în privinţa asta deocamdată, dar ce vă pot spune, din experienţa mea proprie, cel mai important lucru pe care l-am învăţat de la părinţii mei a fost să fac alegeri.

Întotdeauna ai mei m-au pus în faţa alegerilor, totdeauna mi-au dat de ales. Vrei să faci aşa sau vrei să faci aşa. Şi m-au lăsat să aleg singur chiar dacă în unele cazuri considerau că greşesc şi câteodată am greşit şi câteodată n-am greşit. Câteodată au fost de acord cu mine, câteodată nu. Bine, de cele mai mult ori n-au fost, recunosc, dar mi-au dat cei șapte ani de acasă şi pe cei 14 şi au fost alături de mine şi sunt în continuare alături de mine indiferent de situaţie, indiferent dacă sunt de acord cu mine sau nu, ei îmi sunt alături. Şi, mă rog, nu numai părinţii, şi fratele meu, care e alături de mine fizic, că mă ajută cu, el fiind general manager la HaHaHa Production, e alături de mine cu totul, deci sunt foarte importanţi pentru mine.

Unde şi cum te vezi peste 20 de ani?

Pfuu… nu m-am gândit (râde)! Îmi doresc ca peste 20 de ani să fac muzică în continuare, mă văd aşa: mă văd făcând muzică în continuare, nu ştiu la ce nivel, nu ştiu unde, dar cu siguranţă voi face muzică în continuare pentru că asta îmi place cel mai mult în viaţa asta! Asta îmi place să fac cel mai mult şi asta mă echilibrează şi îmi aduce bucurie. Acuma unde? Nu ştiu unde! Probabil … nu ştiu, chiar nu ştiu… pentru că îmi las loc de surprize.

Ce crezi că te-ar face atât de fericit încât să spui: „Clipă, opreşte-te!”

Păi am multe momente de genul ăsta în viaţa mea. Spre exemplu, în momentul în care creezi o piesă, un cântec, ăla e un moment pe care îl savurez la maxim. Practic, eu în momentul în care creez ceva trăiesc succesul piesei ăleia, trăiesc emoţia, trăiesc satisfacţia unui lucru bine făcut sau, mă rog, făcut nu ştiu cât de bine, dar trăiesc emoţia asta, trăiesc satisfacţia, trăiesc bucuria creaţiei şi practic cam tot ce e sincer şi nelegat de ego trăiesc în momentul ăla. Atunci se opreşte timpul! Atunci chiar se opreşte, adică nu trebuie să mă gândesc „dom`ne, ce mi-ar plăcea să opresc”, chiar se opreşte timpul, nu mai există. Şi ăla e un moment de bucurie pură, care nu are legătură cu lumea în care trăim, cu societatea, reguli, ego sau mai ştiu eu ce. Momente de bucurie trăiesc când mă văd cu familia, liniştiţi acasă, şi alea sunt clipe pe care nu le pot măsura în timp, momente de bucurie trăiesc pe scenă, anul trecut la 1 iunie am cântat trei ore şi nu mi-am dat seama când a trecut timpul, a fost şi era o treabă pe care mi-aş fi dorit să o continui. Când s-a terminat concertul îmi venea să mai stau încă trei ore şi pentru că era ceva magic, ceva, greu de explicat. Asta cu ce simţi, e foarte greu să explici. Şi chiar şi momentele astea simple în care stai la umbra copacului și ești atât de …

Ce înseamnă România pentru tine?

Oaaaa!!! România pentru mine … păi, e ţara mea. Ţara mea, ţara în care trăiesc, mă zbat, ţara care ne dă inspiraţia, ţara din care eu îmi trag seva asta creativă. Asta am simţit în momentul în care am plecat din România să lucrez în alte parţi, cumva după o lună, două aşa, parcă simţi că trebuie să te întorci la rădăcini, simţi că trebuie să te întorci efectiv la rădăcini, adică la ţara din care vii.

Evident avem neplăcerile pe care le avem cu toţii, nemulţumirile şi aşa mai departe, momentele triste prin care trecem ca români, dar eu cred că ţine şi de noi, de fiecare, cum schimbăm lumea din jurul nostru. Cred că România are de toate. Şi plec de la oameni: oamenii sunt oameni frumoşi, sunt oameni care simt intens, oameni talentaţi, oameni inteligenţi, oameni care sunt capabili de orice atunci când li se dă şansa.

Şi cea mai mare problemă, de fapt, este că nu prea li se dă şansa în ţară şi de aia foarte mulţi pleacă. Dar noi ne bucurăm de talentul lor, de fiecare dată când ne dau ocazia. Eu, şi prin şansele care mi s-au dat să fiu la „Românii au talent” sau să fiu la „Vocea României”, să fac ceea ce fac, descopăr o grămadă de oameni frumoşi, descopăr România frumoasă. Vezi, cumva sunt şi obligat să văd România frumoasă, că asta văd de fapt!

Descopăr România frumoasă, încerc să dau şanse oamenilor cu care am ocazia să mă întâlnesc, să facă mai mult decât au făcut, să le dau din ce cunosc eu, să le împărtăşesc din experienţa mea şi să las ceva generaţiilor care vin.

Cum comentezi mişcarea #metoo?

Ce pot să spun e că sunt alături de femeile care au trecut prin episoade neplăcute cu bărbaţii. Nu ştiu foarte multe despre chestia asta americănească, ştiu esenţa, ştiu că a pornit dintr-o treabă reală de hărţuire a femeilor din toate punctele de vedere, dar eu cred că s-a trecut în exagerare şi ca orice lucru plecat dintr-o intenţie bună se transformă într-o exagerare.