DOC // Situație „RIDICOLĂ” la Primăria Chișinău: Primarul interimar s-a numit el însuși în funcție


Primarul interimar al capitalei, Ruslan Codreanu, ocupă această funcție în baza unei dispoziții semnate de el pe 10 iulie curent, în care este scris că își asumă asigurarea funcției de primar interimar.
Dispoziția a fost emisă după ce celălalt viceprimar, Nistor Grozavu, a refuzat să asigure interimatul Primăriei Chișinău.
Șeful fracțiunii liberale din Consiliul Municipal Chișinău (CMC), Ion Cebanu, a catalogat siatuația respectivă, la ședina de astăzi a CMC, drept „ridicolă”.
„Este în premieră când avem un primar interimar numit de el însuși. Iată dispoziția, unde scrie „îmi asum asigurarea funcției de primar interimar”. Lucrurile devin din ridicol în grav”, a declarat liberalul.
Acesta a solicitat demisia lui Ruslan Codreanu, a lui Nistor Grozavu și numirea unui interimar de către CMC.
Cebanu a fost susținut de liderul socialiștilor din CMC, Ion Ceban, care l-a întrebat pe Codreanu „în ce calitate a deschis ședința de astăzi a CMC” și i-a cerut să-și anuleze dispoziția din 10 iulie, întrucât doar CMC ar avea dreptul să numească primarii interimari: „Haideți să aducem legalitate”.
Totuși, șeful Direcției Juridice de la Primărie, Valeriu Bogdan, a declarat că dispoziția este una „legală”, întrucât CMC ar trebui să intervină doar în cazul în care nu are cine să asigure interimatul conducerii instituției.
Pentru că propunerile liberalilor nu au fost luate în seamă, consilierii acestei fracțiuni au părăsit ședința CMC.









































































