10:34:45 09.01.2025
Stiri

Sistem de colectare SEPARATĂ a deșeurilor, instituit în R. Moldova până în anul 2025

Actualitate 07.12.2023 12:59 Vizualizări681 Autor: Ziarul National
Sistem de colectare SEPARATĂ a deșeurilor, instituit în R. Moldova până în anul 2025

Autoritățile din R. Moldova își propun să instituie, până în anul 2025, un sistem de colectare separată a deșeurilor, cel puțin pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă, în conformitate cu legislația și practica europeană.

Ministerul Mediului a elaborat un proiect de modificare a Legii privind deșeurile, documentul fiind consultat miercuri public, pe platforma Comisiei parlamentare pentru mediu, climă și tranziție verde.

Documentul propune introducerea mai multor definiții, precum cele de deșeuri nepericuloase, deșeuri municipale, deșeuri provenite din activități de construcție și demolări, deșeuri alimentare, ale operațiunilor de valorificare materială, ale rambleierii și ale schemelor de răspundere extinsă a producătorilor. De asemenea, actul normativ clarifică procedura de încetare a statutului de deșeu și stabilește măsurile pentru prevenirea generării deșeurilor.

Pentru a crește ratele de pregătire pentru reciclarea și reutilizarea deșeurilor, autoritățile trebuie să asigure o mai bună respectare a obligației de a colecta separat deșeurile. În acest sens, proiectul prevede că autoritățile administrației publice au obligația de a institui, până în 2025, un sistem de colectare separată a deșeurilor, cel puțin pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă. Totodată, în proiect sunt incluse reglementări suplementare pentru administrarea serviciului de gestionare a deșeurilor municipale.

Documentul propune revizuirea normei privind autorizarea activității de gestionare a deșeurilor, inclusiv prin eliberarea autorizațiilor de mediu, contra cost, precum și stabilirea pentru sistemele colective a cerințelor pentru organizarea gestiunii colective a deșeurilor de ambalaje. Adițional, în proiect sunt incluse prevederi noi ce stabilesc activitatea de comercializare și intermediere a activităților de tratare a deșeurilor, în vederea asigurării trasabilității operațiunilor de gestionare a deșeurilor, astfel se intenționează prevenirea formării de stocuri de deșeuri abandonate sau gestionate inadecvat.

În proiect sunt reglementate și cerințele pentru instalațiile autorizate în colectarea, stocarea, valorificarea și eliminarea deșeurilor. De asemenea, sunt stabilite responsabilitățile subiecților implicați în gestionarea deșeurilor - producătorii de deșeuri, operatorii instalației de gestionare a deșeurilor, precum și în cazul încetării activității de gestionare a deșeurilor.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md