SIS urmează să DECONSPIRE toată rețeaua „agentului” Gorgan: „Sunt multe cârtițe racolate periodic de către Federația Rusă”
Serviciul de Informații și Securitate (SIS) are misiunea de a deconspira toată rețeaua de agenți sub acoperire coordonată de fostul conducător al Marelui Stat Major al Armatei Naționale, Igor Gorgan, care lucrează în folosul Federației Ruse, a declarat marți președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică din Parlament, Lilian Carp, în cadrul unei emisiuni de laRliveTV.
Lilian Carp susține că informațiile publicate de Thei Insider, potrivit cărora Igor Gorgan ar fi oferit reprezentanților GRU (Serviciul de informații militare a Forțelor Armate a Federației Ruse) informații despre situația politică din R. Moldova și vizitele oficialilor ucraineni, erau cunoscute de SIS.
„Sunt multe cârtițe, indiferent cine se află la guvernare. Aceste cârtițe sunt racolate periodic de către Federația Rusă. Problema este în depistarea acestor cârtițe, iar rolul principal revine SIS. Din ceea ce a declarat SIS, înțelegem că ei cunoșteau acest lucru. Probabil nu dădeau alarma, pentru că monitorizau toată rețeaua pe care o avea Gorgan. Când cunoști personajul-cheie, poți monitoriza legătura sau rețeaua pe care el și-o construiește pentru a obține informații. Aici SIS trebuie să vină cu mai multe informații, dacă sunt detalii pe care trebuie să le scoată în evidență. Dar activitatea SIS nu este o activitate despre care trebuie să se vorbească la microfon. SIS avea rolul să deconspire toată rețeaua pe care a construit-o Gorgan”, a subliniat sursa citată.
Totodată, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate susține că socialistul Igor Dodon l-a desemnat în două rânduri pe Gorgan în calitate de conducător al Armatei Naționale.
„El a fost numit în 2016, iar decretul a fost semnat de președintele de atunci Igor Dodon. Apoi a fost numit în 2019 la propunerea lui Pavel Voicu, care era ministrul lui Dodon, iar Dodon a semnat decretul pentru numirea lui. În ambele cazuri, Gorgan a fost numit prin decretul președintelui Dodon. El a fost înaintat de către ministrul Apărării Voicu, Voicu fiind omul lui Dodon. Decretul a fost semnat de Dodon, care avea informații de la SIS despre această persoană”, a adăugat Carp.
Distincțiile de stat ale lui Igor Gorgan, fostul șef al Statului Major al Armatei Naționale, suspectat de relații cu serviciile speciale ruse, au fost retrase printr-un decret semnat marți de președinta Maia Sandu. Potrivit decretului prezidențial, Gorgan a rămas, începând cu 11 iunie 2024, fără medalia „Meritul Militar”, conferită în anul 2006, și fără ordinul „Credință Patriei”, acordat în 2015.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania