SINGURUL lucru pe care o femeie îl caută la un BĂRBAT. Surpriza de proporţii pe care au avut-o cercetătorii care au efectuat cel mai amplu studiu în acest sens
Dacă până de curând se credea că femeile îşi doresc lângă ele un bărbat care să semene cu propriul tată, acum un studiu răstoarnă această teorie. Femeile visează la un partener romantic care să aibă calităţile unui frate.
Participanţilor la un studiu care a fost publicat în The Journal of Evolution and Human Behavior li s-a dat să evolueze o serie de fotografii în care apăreau fraţii, partenerii şi alţi voluntari. Rezultatele au fost surprinzătoare. Oamenii au avut tendinţa de a alege pozele partenerilor care semănau cel mai mult cu cele ale fraţilor, scrie Gândul.
Cercetătorii au descoperit asemănări izbitoare între trăsăturile partenerului unei femei şi cele ale fratelui ei.
De asemenea, specialiştii au convingerea că oamenii sunt atraşi de cei cu care se aseamănă cel mai mult. "Familiaritatea rămâne un lucru atractiv pentru oameni, adică aceştia se declară cuceriţi de cei cu opinii, interese şi gusturi similare ca ale lor”, a spus Tamsin Saxton, unul dintre cercetători.
În amintirea tatălui meu, Petru Bogatu
Victor Chiriliă // Parteneriatul Strategic între R. Moldova și România pentru integrarea europeană a republicii noastre împlinește 10 ani
Nicolae Negru // „Eu, Filimon Boghiu…”