01:44:34 23.11.2024
Stiri

Sindicatele - școala comunismului

Opinii 01.10.2013 10:06 Vizualizări2279 Autor: Victor Ciobanu


Sindicatele - școala comunismului

Pentru cei mai tineri, care n-au mai avut fericirea să studieze Istoria PCUS și Comunismul Științific (!), fraza din titlu aparține lui Vladimir Ilici Lenin.

Recent, liderii sindicatelor noastre s-au întâlnit cu reprezentanții FMI din R. Moldova. În cadrul acestei întrevederi, ei s-au pronunțat împotriva privatizării unor întreprinderi din sectoarele bancar, energetic, transporturi şi comunicaţii. Oleg Budza, preşedintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Republica Moldova, a spus că „multe dintre întreprinderile propuse spre privatizare, deşi sunt mai puţin rentabile, au un rol strategic pentru ţară”.

În antiteză, Max Alier, şeful Misiunii Fondului Monetar Internaţional în Republica Moldova, a ținut să sublinieze că „privatizarea poate aduce beneficiu întreprinderilor de stat. Activitatea acestor întreprinderi ar putea să se îmbunătăţească, vor creşte salariile şi vor fi oferite locuri noi de muncă”.

Nu vă pare stranie această abordare? În mod normal, teza privind creșterea salariilor și crearea noilor locuri de muncă trebuia să aparțină sindicaliștilor, nu-i așa? Pe când, aceștia bolmojesc ceva despre rolul strategic al întreprinderilor nerentabile. Oare nu tocmai din socialism crește această abordare? Când toți angajații, 100%, erau membri ai sindicatelor. Iar acestea purtau faimosul nume de școală a comunismului. Acum situația s-a schimbat. De 22 de ani trăim în capitalism. Ce-i drept, cam deocheat, deocamdată. Totuși, fraza din 12 scaune: Bere – doar membrilor de sindicate, nu mai este valabilă. Condițiile s-au schimbat și, odată cu ele, trebuiau să se reformeze și sindicatele. La noi, acestea au moștenit patrimoniul din perioada sovietică (sanatorii, case de odihnă, sedii etc.) și angajații din sectorul bugetar și întreprinderile mari de stat. Imaginați-vă ce ar face ele fără bugetarii din sănătate și învățământ. Acuma înțelegeți de ce se tem sindicatele? Că, odată cu privatizarea întreprinderilor de stat, își vor pierde membrii. Pentru că la o întreprindere privată sindicatul e deja cu totul altceva – o organizație benevolă și trebuie să depui un efort ca s-o fondezi și s-o menții. Mai trebuie să aperi interesele angajaților în fața patronului. Să faci greve, mitinguri, să lupți. A quoi bon? Dacă e mult mai comod așa cum este. Stai în comisia tripartită și negociezi cu Guvernul și Patronatul, cerând majorări la salarii. Acestea oricum trebuie să crească și atunci raportezi o victorie.

Interesantă e și coincidența. Acum, când Guvernul a decis să scoată la privatizare întreprinderile din lista întocmită încă din 2007, iar FMI ne cere cu insistență acest lucru, sindicatele și-au amintit că acestea sunt strategice. Exact în momentul când și comuniștii declară același lucru. Doar că scopurile lor un pic diferă. Comuniștii vor alegeri anticipate ca să ajungă la guvernare. Iar sindicaliștii nu vor alegeri. Pentru că-s tot timpul cu guvernarea, oricare ar fi asta. Ați mai văzut vreo țară în care sindicatele să iasă la 1 mai împreună cu guvernanții? Nici eu! Dar la noi orice e posibil. Guvernul face capitalism. Cum poate. Sindicatul trăiește în socialism, bine-mersi. Și nicio contradicție! Poate, doar lozinca leninistă trebuie un pic modificată. Sindicatele - școala conformismului.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md