14:40:23 25.11.2024
Stiri

Sindicaliștii AMENINȚĂ cu PROTESTE: „În aceste BĂNCI lucrează peste 3 500 de angajați”

Economie 26.05.2015 13:18 Vizualizări1714 Autor: Ziarul National


Sindicaliștii AMENINȚĂ cu PROTESTE: „În aceste BĂNCI lucrează peste 3 500 de angajați” protv.md

Conducerea Federației Sindicatelor Lucrătorilor Instituțiilor Bancare și de Asigurări din Republica Moldova „SIBA” solicită autorităţilor să nu ia în calcul lichidarea Băncii de Economii din Moldova (BEM), Băncii Sociale și a Unibank, pentru că în caz contrar vor fi organizate proteste de amploare și vor cere demisia conducerii R. Moldova.

„În aceste trei bănci activează peste 3 500 de angajați cu contracte colective de muncă. Aceste contracte prevăd niște garanții sociale și nu trebuie să fie încălcate. De asemenea, mai mulți agenți economici, precum și deponenții pleacă la alte bănci din cauza declarațiilor că cele trei instituții urmează să fie lichidate. Nu înțelegem motivele care l-au făcut pe premierul Chiril Gaburici să facă aceste declarații”, a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, președintele „SIBA”, Victor Onici.

Sindicaliștii spun că sunt îngrijorați și neliniștiți din cauza declarațiilor privind lichidarea celor trei bănci. „Ne rezervăm dreptul să purcedem la acţiuni de apărare a angajaţilor. E vorba de circa 10 000 de oameni care vor avea de suferit. Trebuie să ținem cont că cei 3 500 de angajați au familii care trebuie întreținute”, a mai adăugat Onici.

La rândul său, preşedintele comitetului sindical de la Banca Socială, Olga Cuşnir, a precizat că demiterea în masă a angajaților va avea un impact negativ asupra economiei R. Moldova.

„Cu siguranță că mulți dintre cei concediați vor pleca din R. Moldova. Vom rămânea nu doar fără lucru, dar şi copiii fără baza financiară pe care o aveau până acum. Am defalcat la Bugetul de Stat zeci de milioane de lei, am făcut acte de binefacere, am ajutat case de copii, nevoiași. Angajații sunt stresați și se întreabă ce o să se întâmple cu ei, cu familiile lor în cazul în care răman fără o sursă de venit”, a menţionat aceasta.

Participanții la conferință au punctat că vor organiza acțiuni de protest în cazul în care autoritățile nu vor renunța la ideea privind lichidarea celor trei bănci.

Amintim că premierul Chiril Gaburici a declarat anterior că lichidarea celor trei bănci este „soluția optimă” pentru depășirea crizei din sistemul financiar-bancar. Propunerea prim-ministrului de a lichida BEM, Banca Socială și Unibank este susținută de către președintele Parlamentului, Andrian Candu. Într-o emisiune la „Prime”, Candu a spus că nu crede în „prosperitate bancară condusă de stat”.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Fantoma trecutului p...

22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md