Simulări finale pentru Capitolul „Societatea informațională și mass-media" înainte de reuniunea crucială de la Bruxelles


Între 10-11 martie 2025, la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a avut loc sesiunea finală de simulări pentru prezentările naționale privind capitolul 10: „Societatea informațională și mass-media”.
Reuniunea a fost condusă de viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, și a implicat reprezentanți ai ministerului, membri ai Grupului de lucru 10, instituții de implementare și reprezentanți ai societății civile.
În prima zi, s-au abordat aspectele organizatorice legate de participarea delegației Republicii Moldova la ședința de screening bilateral de la Bruxelles, pe 27-28 martie 2025, și s-au definitivat prezentările naționale care includ: prezentarea generală, comunicațiile electronice, serviciile digitale, datele deschise, serviciile de încredere, securitatea cibernetică și semiconductori.
A doua zi de simulări a fost dedicată discuțiilor asupra prezentărilor de țară în domeniile mass-media, inteligență artificială și măsuri anticorupție.
La realizarea acestor prezentări au colaborat specialiști din Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Agenția pentru Securitate Cibernetică, Serviciul de Informații și Securitate, Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației, Agenția de Guvernare Electronică, Ministerul Culturii, Consiliul Audiovizualului, Ministerul Educației și Cercetării, Centrul Național Anticorupție și mediul academic.
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării rămâne dedicat sprijinirii eforturilor de integrare europeană a Republicii Moldova și colaborează constant cu toate părțile implicate pentru a facilita și accelera procesul de pregătire pentru aderare.








































































