Simona Halep ÎMPLINEȘTE astăzi 24 de ani. Unde își va SĂRBĂTORI ziua de naștere jucătoarea?
Simona Halep, a doua jucătoare de tenis a lumii, conform clasamentului WTA, împlineşte, duminică, 24 de ani, ea aniversându-şi ziua de naştere în China, unde va participa, săptămâna viitoare, la turneul de categorie Premier 5 de la Wuhan, scrie Mediafax.
Halep a început să practice tenisul la vârsta de 4 ani, în oraşul ei natal, Constanţa, sub îndrumarea antrenorului Ioan Stan şi cu un puternic sprijin familial.
La 14 ani, ea s-a hotărât să urmeze o carieră profesionistă, debutând astfel în circuitul ITF.
În numai doi ani, Simona Halep a ajuns printre cele mai bune junioare din lume şi s-a impus la Roland Garros, în 2008, pe tabloul rezervat tinerelor jucătoare.
„Când Simona avea zece ani, le-am spus apropiaţilor că visul meu e ca Simona să ajungă la Roland Garros. Am avut o încredere incredibilă de la care nu m-am abătut. Au fost momente foarte grele, am investit totul. Toţi apropiaţii îmi spuneau că sunt nebun. Tot de atunci am mers cu ea la turnee în străinătate. La 16 ani, visul mi s-a împlinit când a câştigat Roland Garros la juniori”, îşi amintea, în urmă cu ceva timp, Stere Halep, tatăl Simonei.
Până la 24 de ani, Simona Halep a obţinut glorie şi premii băneşti cum puţini sportivi au reuşit să o facă. Dar cea mai bună jucătoare română de tenis din istorie mai are multe oferit, sieşi şi suporterilor ei care aşteaptă mai ales un titlu de Grand Slam, mai scrie sursa citată.
Chișinăul, bântuit de gripă: Peste 160 de cazuri de boală, raportate în ultima săptămână
Psihiatrul-şef al armatei ucrainene, care se ocupa și de recrutări, ARESTAT: Averea uriașă găsită de anchetatori
R. Moldova, colaborare eficientă cu Alianța Nord-Atlantică, inclusiv în proiectele destinate modernizării Armatei Naționale: Medalie pentru Teodora Popescu, la încheierea mandatului de coordonatoare a DCBI