Șicane între partenerii de la guvernare. Năstase, nemulțumit că vede „fizionomia” lui Ceban pe zeci bannere și că Dodon ar primi lunar din Rusia 600 – 700 de mii de dolari. „Instituțiile statului trebuie să se preocupe de Dodon”
Liderul PPDA, Andrei Năstase, afirmă că nu tolerează finanțările ilegale în campania pentru Primăria Chișinău, însă de asta ar trebui să se preocupe instituțiile statului, „în marea lor parte eliberate”. De asemenea, candidatul Blocului „ACUM” la funcția de primar general al capitalei crede că Ministerul de Interne, Procuratura, Autoritatea Națională de Integritate și Comisia Electorală Centrală ar trebui să investigheze de unde are Ion Ceban „atâta bănet” pentru campania electorală și dacă președintele Igor Dodon ar fi primi în fiecare lună din Rusia câte 600 – 700 de mii de dolari.
„MAI, Procuratura, ANI, CEC-ul ar trebui să se preocupe de unde au candidații atâta bănet. Intrați în intersecția de la „Gaudeamus” și veți vedea zeci de metri pătrați cu fizionomia lui Ivan Ceban. Și pe mine mă preocupă asta, dar nu sunt nici procuror și nici judecător. Nu sunt nici polițist în momentul de față. Instituțiile statului trebuie să se preocupe și de finanțarea lui Dodon, despre care se vorbea că fi primit 600 – 700 de mii de dolari pe lună. Instituțiile statului ar trebui să se preocupe de campania lui Ceban, de campania lui Năstase, de campaniile tuturor. Eu îmi doresc ca instituțiile statului să nu admită finanțarea campaniilor electorale cu bani obscuri, mai ales cu bani obscuri din afara republicii”, a menționat astăzi Năstase, în cadrul unei conferințe de presă.
De asemenea, ministrul degrevat s-a arătat deranjat de faptul că Igor Dodon „și-a făcut PR” prin decorarea șoferului troleibuzului implicat într-un accident rutier și a aruncat săgeți către MAI. Acesta i-a amintit lui Dodon că a fost complicele lui Plahotniuc, iar din această cauză mulți oameni au avut de suferit.
„Întrebați-l pe Igor Dodon de ce, în condițiile în care a tolerat de-a lungul timpului corupția, incompetența, impostura, ca în R. Moldova să nu se aducă investiții din Occident, urcă astăzi peste suferința unor oameni nevinovați? În ce privește demisiile pe care le cere acest domn, întrebați-l pe el dacă nu cumva ia în calcul o demisie a sa pentru tot răul care s-a produs în ultima perioadă, implicit cu complicitatea sa, la tot ce a făcut guvernarea Plahotniuc”, a menționat Năstase.
Liderului PPDA i s-a amintit însă că a intrat într-o coaliție de guvernare cu cel despre care spune că a fost complicele lui Plahotniuc.
„Nici mie nu mi-e comod într-o alianță improprie. Eu m-aș fi bucurat dacă alianța mea personală s-ar fi rezumat la parteneriatul cu Maia Sandu, s-ar fi rezumat la parteneriatul dintre PPDA și PAS. Mi-aș fi dorit să nu avem 26 de mandate, dar 56. Acest lucru nu a fost posibil din cauza condițiilor vitrege în care s-au produs acele alegeri. Din cauza implicării masive din partea lui Plahotniuc și a lui Dodon a resurselor administrative, a banilor enormi, a resurselor mediatice. Anume în aceste condiții, din lipsă de alternativă, s-a produs această majoritate, care până nu demult a dat anumite roade. Cu scârț s-a mers. Alternativa era, de fapt, venirea masivă a lui Plahotniuc, eventual în colaborare cu Dodon. Ar fi fost un dezastru”, a conchis partenerul de alianță al lui Igor Dodon.
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei