Show-ul „Românii au talent” revine, de mâine! Ce surprize ne așteaptă


Pro TV dă mâine startul unui nou sezon „Românii au talent”. Din acest an, telespectatorii se vor bucura atât de spectacolul de pe scenă, cât și de ceea ce se petrece în culise, scrie Agenția de Presă Mondenă. Telespectatorii vor putea urmări ce fac juriul și prezentatorii în pauzele dintre show-uri, ce au făcut pe drum, în deplasări și în timpul liber, precum și discuțiile „spumoase” dintre aceștia.
Mai mult decât atât, din sezonul acesta, concurenții care vor reuși să îi lase fără cuvinte încă din etapa preselecțiilor pe Andra, Andi Moisescu și Mihai Petre au șansa să intre direct în semifinale. Juriul le va acorda celor mai buni „biletul verde”, care îi va trimite în penultima fază a concursului.
Șase orașe, mii de kilometri străbătuți prin toată țara, douazeci și patru de show-uri și peste o sută douăzeci de ore de filmare – iată bilanțul caravanei „Romanii au talent” în cel de-al patrulea sezon.
Concurenții se vor mișca pe ritmuri de dans, vor cânta la linguri, își vor demonstra forța colosală sau talentul de aruncători la țintă, vor desena cu picioarele, vor mânui papuși sau vor încerca să ia ochii prin numere de magie. Andra, Mihai Petre și Andi Moisescu vor rămâne fără cuvinte când vor da din nou ochii cu unii dintre cei mai perseverenți candidați la titlul de „cel mai talentat român”.
Georgeta Gulan, „feblețea” lui Mihai Petre, va reveni pentru a patra oară pe scena concursului. Juriul îl va revedea și pe Lucian Isar, cântăretul de muzică populară nemulțumit și cârcotaș, care s-a hotărât să își mai încerce norocul încă o dată.
Românii nu mai au rabdare, au talent din plin și sunt gata să intre în cursa pentru marele premiu de 120 000 de euro, dar și pentru cei 10 000 de euro destinați celui mai original concurent.













































































