Sharapova şi Halep, „schimb” de sponsori. De ce Nike n-ar vrea să mai audă de „Masha”
Jurnaliştii de la The Sun continuă să susţină că Nike va rupe contractul cu Sharapova, la finalul acestui sezon. Rusoaica speră că va semna cu Adidas. Dacă se va întâmpla asta, vom avea, în decurs de un an, o modificare la vârf în privinţa sponsorilor: e practic vorba de un „schimb” între cele mai bune jucătoare de tenis din Europa de Est, în ultimul deceniu.
Deşi agentul său a negat că Nike va renunţa la „Masha”, englezii garantează că sportiva de 31 de ani, fost lider WTA şi câştigătoare a cinci trofee de Grand Slam, va fi nevoită să îşi caute alt sponsor tehnic. Ea a semnat în 2010 un contract pe opt ani cu Nike, în valoare totală de 80 de milioane de dolari, dar a fost informată, sâmbătă, că e liberă să îşi caute alt contract, Nike nedorind să îi mai prelungească înţelegerea; asta deşi cele două părţi sunt împreună de 20 de ani.
Sharapova speră acum că va fi ofertată de Adidas, fostul sponsor tehnic al Simonei. Rămâne de văzut dacă germanii, care i-au oferit lui Naomi Osaka 10 milioane de euro pe an, se vor gândi la un contract pentru rusoaică. Cel mai probabil o vor face, crede The Sun, doar că suma va fi mult mai mică decât cea oferită de Nike (10 milioane/an).
La finalul acestui an, alte contracte de reprezentare între jucători de tenis şi Nike ar urma să expire, printre care cele ale spaniolului Rafael Nadal şi americancei Serena Williams. Ambii însă vor prelungi, aproape sigur, spre deosebire de Sharapova.
De notat că Nike a vrut să rupă iniţial înţelegerea cu Sharapova când a izbucnit scandalul de dopaj. Ulterior au decis să o susţină, dar în acest moment performanţele „Mashei” nu mai justifică un nou contract.
Două milioane de dolari primeşte Halep din colaborarea cu Nike, contractul fiind semnat în primăvară pentru patru ani.
Sursa: digisport.ro
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2