21:08:07 22.11.2024
Stiri

UTIL // Sfaturi pentru cei care planifică să își procure aparate electrice de uz casnic

Economie 07.05.2015 12:52 Vizualizări1730 Autor: Galina Munteanu


 UTIL // Sfaturi pentru cei care planifică să își procure aparate electrice de uz casnic

Înainte de a procura un frigider, consumatorul trebuie să dispună de o informație completă asupra elementelor de identificare și caracteristicile acestui produs, și anume: marca comercială, modelul, țara producătoare, volumul, tipul curentului electric, tensiunea nominală, frecvența, întrebuințarea energiei electrice, clasa de protecție împotriva electrocutării, zgomotul, etichetarea produsului cu impact energetic etc.

Potrivit specialiștilor Agenției pentru Protecția Consumatorului (APC), frigiderele expuse spre comercializare trebuie să fie ambalate cu material original, având marcarea corespunzătoare pe ambalaj, semnele de avertisment și precauții. Pe produs sau pe ambalaj trebuie să fie plasată o informație referitor la agentul economic care a importat produsul pe teritoriul R. Moldova.

Frigiderele expuse spre comercializare trebuie să fie însoțite cu manualul de utilizare și talon de garanție în limba română. În manualul de utilizare trebuie să fie indicate caracteristicile tehnice, modelul, numărul de serie, țara producătoare, modul de instalare, utilizare, îngrijire și curățare, descrierea funcțională, păstrarea alimentelor și avertismentele importante etc.

Talonul de garanție trebuie să conțină informația referitor la denumirea produsului, modelul, numărul de serie a produsului, data comercializării, agentul economic care a comercializat produsul cu indicarea adresei și numărului de contact. Informația referitor la agentul economic care efectuează lucrările de reparație și deservire tehnică a produsului în perioada de garanție și post-garanție.

Este important să cunoaștem și modul de remediere, înlocuire, restituirea contravalorii produsului, serviciului necorespunzător în cadrul termenului de garanție, așa cum prevede Legea privind protecția consumatorilor.

Totodată, consumatorul trebuie să cunoască că „în cazul produselor electrice de uz casnic, vânzătorul este obligat, la înmânarea de către consumator a cerinței întemeiate privind remedierea, să pună la dispoziția acestuia, gratuit, în termen de trei zile, pe perioada remedierii, un produs similar, suportând cheltuielile de transport. Consumatorul este în drept să solicite declarația de conformitate la frigiderele și congelatoarele expuse spre comercializare.

Produsele electrocasnice care au termen de garanție nu pot fi comercializate de deținătorii patentei de întreprinzător.

În cazul în care produsul expus spre comercializare nu dispune de marcarea corespunzătoare, lipsit de instrucțiunea de utilizare, talonul de garanție, ambalajul necorespunzător, denumirea producătorului, importatorului, neavînd nici declarația de conformitate, atunci există risc sporit ca acesta să fie falsificat sau contrafăcut.

Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md