Sfatul nutriţionistului Tamara Șchiopu //Ce să mai mănânc ca să slăbesc?!
Dietele de scurtă durată „yo-yo” de cele mai multe ori se încheie cu adăugarea kilogramelor în plus.
Profesia de nutriționist presupune promovarea și educarea consumatorilor în alimentația sănătoasă pentru a preveni anumite boli și obezitatea. De cele mai multe ori însă, nutriționiștii sunt solicitați prea târziu de către persoanele care doresc să slăbească sau suferă de anumite maladii. În asemenea cazuri este necesară și intervenția medicilor specialiști (dacă e un caz de maladie), a antrenorilor și chiar a psihologilor. Pentru că mereu aceste probleme sunt dependente una de alta și înseamnă nu doar un meniu nou, ci și schimbări în stilul de viață și în relațiile cu cei apropiați.
Iată un exemplu de comunicare între nutriționist și o persoană supraponderală (numele și indicii în acest articol sunt modificați și orice coincidență este doar una întâmplătoare).
Mihaela Stoian: Bună ziua! Dvs. sunteți nutriționist? Eu am o problemă gravă... Și aș vrea să mă consult cu dvs.
Tamara Șchiopu: Salut, Mihaela. Care e problema dvs.?
Mihaela Stoian: Nu pot să slăbesc. Mă deranjează asta... Slăbesc vreo 10-12 kg și adaug înapoi peste o perioadă... Nu știu ce să mai fac... Am deja 3 luni de când mă mențin la aceeași greutate.
Tamara Șchiopu: Cât cântăriți acum?
Mihaela Stoian: 101 kg, înălțimea 169 cm.
Tamara Șchiopu: Ce vârstă aveți?
Mihaela Stoian: 23 de ani. Am avut 112 kg, cel mai mult… Și am slăbit până la 96. Acum am adăugat iar.
Tamara Șchiopu: Ce ocupație aveți, Mihaela? Adică, unde lucrați?
Mihaela Stoian: Stau acasă…
Tamara Șchiopu: Faceți ceva sport?
Mihaela Stoian: Foarte rar… Am fost la shaping vreo două luni, după care nu am mai frecventat sala.
Tamara Șchiopu: Aveți copii?
Mihaela Stoian: Nu am.
Tamara Șchiopu: De ce ați întrerupt shaping-ul? Era prea scump sau nu vă plăcea atmosfera de acolo?
Mihaela Stoian: Începusem să mănânc… Nu aveam nicio motivație. Și când vedeam că adaug kilogramele înapoi, nu mai aveam chef de shaping. Vreau să slăbesc foarte mult! Și într-un timp scurt. Măcar 30 kg, pentru început.
Tamara Șchiopu: De slăbit ar trebui, de dorit până la 68 kg. Însă nu trebuie să vă simțiți inferioară doar pentru că aveți 100 kg.
Mihaela Stoian: Voiam să mă duc iar la sală, dar mi-e rușine deja. Nici nu mănânc corect. Îmi plac salamurile, pizza…
Tamara Șchiopu: Pizza și mie îmi place. Dar eu o pregătesc acasă. Vă place să gătiți?
Mihaela Stoian: Gătesc pentru soț.
Tamara Șchiopu: Și soțul cât cântărește?
Mihaela Stoian: 64 kg. El e prea slab.
Tamara Șchiopu: Oho! Aveți un exemplu bun de urmat. Mihaela, trebuie să începeți de la starea morală, apoi să vedem ce se poate de schimbat în mâncare. Și în același timp, de făcut sport. Nu neapărat shaping. Poate vă place mai mult să alergați dimineața?
Mihaela Stoian: Mă gândeam să cumpăr de la vreun magazin sport niște „vitamine”, care ard grăsimile, dar mi-e frică. Eu nu am răbdare să aștept mult ca să slăbesc.
Tamara Șchiopu: Aveți dreptate. Nu merită să cumpărați niciun fel de preparate „de slăbit”.De cât timp aveți aceste kilograme în plus?
Mihaela Stoian: De la 17 ani.
Tamara Șchiopu: Deci deja de 5 ani. Și dacă veți mai purta un an niște kilograme în plus, credeți că e prea lung termenul?
Mihaela Stoian: Sora mea a slăbit incorect, în 3 luni cu 49 kg. Vreau și eu. Un an e mult pentru slăbit. Vreau repede.
Tamara Șchiopu: Repede nu este posibil. Adică este posibil, însă după asta veți pune kilogramele la loc.
Mihaela Stoian: Știu, dar îmi pare că un an e așa de mult! Măcar jumătate de an? Când ai ocupație, timpul trece repede. Dar eu… De asta și vreau să vorbesc cu dumneavoastră, să mă susțineți.
Tamara Șchiopu: Mihaela, eu vă pot îndruma, dar nu vă pot oferi minuni. Pentru greutatea dvs., ca să slăbiți cu 35 kg, în mod omenesc, și ca să nu vă îngrășați din nou, este nevoie de aproape un an.
Mihaela Stoian: Vreau pe lună măcar 10 kg să slăbesc.
Tamara Șchiopu: Mihaela, asta e imposibil. Niciun nutriționist onest nu vă poate promite așa ceva. Vă propun să mergeți să vorbiți cu un psiholog, care vă va scoate starea asta de nerăbdare și neliniște. Atunci veți putea intra în programul de slăbit calmă și liniștită.
Mihaela Stoian: Și trebuie mult sport de făcut, da?
Tamara Șchiopu: Sport trebuie de făcut atât cât să ardeți mai multe calorii decât consumați. Este greșit să vă înfometați. Mâncarea e o plăcere în viață. Chiar și atunci când dorești să slăbești. Doar că trebuie să mâncați sănătos și cu mai puține calorii.
Mihaela Stoian: Dar cât e normal pe lună de slăbit?
Tamara Șchiopu: 4 kg.
Mihaela Stoian: Hmmm… e foarte puțin.
Tamara Șchiopu: Nu e puțin. E ok. Într-un an s-ar pierde 48 kg. Prea mult chiar! Trebuie să înscrieți zilnic tot ce mâncați, timp de șapte zile, ca să putem analiza meniul și să facem schimbările necesare. Atunci am putea să ne așteptăm la niște rezultate bune, împreună cu sportul și sfatul psihologului.
Mihaela a început antrenamentele de trei ori pe săptămână și introduce o schimbare a meniului zilnic, ca să treacă la patru-cinci mese pe zi, ușoare și gustoase.
Restricțiile privind accesul în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău, ANULATE din 23 noiiembrie
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"