20:50:48 20.01.2025
Stiri

Sfatul nutriționistului // Produsele ecologice moldovenești – o raritate

Reportaj 25.10.2015 12:10 Vizualizări3227 Autor: Tamara Șchiopu
Sfatul nutriționistului // Produsele ecologice moldovenești – o raritate

Produsele ecologice nu conțin hormoni, organisme genetic modificate, aditivi sau coloranți sintetici

Săptămâna care a trecut a înscris în lista de noutăți și lansarea unei campanii naționale pentru promovarea agriculturii ecologice, „EcoLocal”. Un eveniment prea puțin observat de mass-media și publicul larg, în vâltoarea altor noutăți de vârf, precum ar fi reținerea în arest a ex-premierului.

Și totuși, îmi permit să afirm că a fost un eveniment mai aproape de sănătatea oamenilor și de bunăstarea producătorului autohton decât scandalurile din politica cea mare.

Campania EcoLocal 2015-2017, susținută de Agenția Cehă pentru Dezvoltare și proiectul de caritate „People in Need”, vine să scoată din umbră producătorii Eco autohtoni, dar și să spulbere miturile din jurul produselor Eco.

Și ca mesajul să ajungă cât mai departe, campania a început cu un atelier informațional pentru jurnaliști, explicând esența conceptului Eco, dar și prezentând o gamă de produse Eco moldovenești, care nu sunt cel mai simplu de găsit pe piață. De ce? Pentru că ele sunt puține și pentru că producătorii sunt pe la periferii.

Eu sunt căsătorită cu un fermier Eco, lucrez la o fermă Eco din Marea Britanie și cunosc multe amănunte despre produsele alimentare Eco, dar nici eu nu le știu pe toate. Iar la atelierul informațional „Agricultura Ecologică pe înțelesul jurnaliștilor” am aflat și eu niște lucruri noi din R. Moldova.

1.Producătorii Eco moldoveni sunt puțini la număr și pe an ce trece devin și mai puțini. Această tendință tristă se înregistrează din cauza lipsei de subvenții de susținere a agriculturii ecologice în R. Moldova. La ziua de azi, Ministerul Agriculturii înregistrează în jur de 60 de producători cu certificate Eco. Iar majoritatea dintre ei își exportă produsele și nu se interesează de consumatorul local.

Campania „EcoLocal” va scoate din umbră toți producătorii Eco interesați de desfacere locală și-i va susține prin promovare și instruiri de promovare.

2. Doar 0,5% din terenurile agricole ale R. Moldova corespund cerințelor agriculturii Eco. Doar 0,5%! Și asta într-o țară agrară unde hrana oamenilor și venitul lor se bazează pe agricultură. Ce-i cu celelalte 99,5% din terenurile agricole, mă veți întreba? O parte sunt lăsate neprelucrate, o altă parte sunt prelucrate manual de către proprietarii de pământ, fără a se respecta asolamentul și anumite tehnologii. Cea mai mare parte însă este dedicată agriculturii industriale, prin care se produc culturi în masă, după tehnologii intensive, cu aplicare de îngrășăminte, pesticide și insecticide sintetice.

Campania „EcoLocal” va promova și va povesti despre fermele Eco din R. Moldova, va organiza vizite la acești fermieri și-i va invita la târguri și festivaluri pentru a-și vinde produsele.

3. Producătorii Eco autohtoni își vând produsele la preț obișnuit, practic sub costul de producție. Producătorul Eco mereu are cheltuieli suplimentare, iar recolta la hectar este mai joasă. Asta pentru că nu se aplică fertilizanți sau hormoni de creștere, nici insecticide, iar o parte de investiții se îndreaptă spre spațiile verzi, flori, biodiversitate, condiții umane de trai pentru animale și de muncă pentru angajați. Diferența de preț la vânzare însă este zero, pentru că, spun producătorii Eco, „consumatorul nu înțelege și nu vrea să plătească un preț de premiu pentru un produs Eco”. Cu alte cuvinte, noi toți dorim să consumăm produse ecologice, însă nu dorim să plătim prețul real pentru asemenea produse.

Campania „EcoLocal” va instrui producătorii Eco în formarea corectă a prețurilor, în căutarea consumatorului potrivit și va educa consumatorul asupra prețului real al produsului Eco.

Sau plătim mai puțin pentru mâncare și mai mult pentru medicamente, sau achităm un preț just pentru mâncare și economisim pe doctori. Alegerea ar trebui să fie simplă.

Urmăriți articolele mele din cadrul campaniei „EcoLocal”, evenimentele organizate prin concursul producătorilor Eco autohtoni și căutați să procurați cât mai multe produse sănătoase. Detalii despre producătorii Eco din R. Moldova găsiți pe pagina web a campaniei www.ecoportal.md.

Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md