03:16:57 23.11.2024
Stiri

Sfatul nutriționistului // Cum să hrănim mai multă lume?

Reportaj 19.10.2014 12:10 Vizualizări2359 Autor: Ziarul National


Sfatul nutriționistului // Cum să hrănim mai multă lume? sursa: google.ro

Nu folosiți produse alimentare cu termenul de valabilitate expirat.

Populația Terrei se apropie de 9 miliarde de oameni. Modul în care omenirea folosește acum resursele naturale nu poate asigura suficientă hrană pentru fiecare om pe pământ.

Totodată, o treime din mâncarea produsă anual pe glob este… aruncată. Cifra se ridică la 1,3 miliarde tone de produse alimentare. O cifră pe care majoritatea dintre noi nici nu ne-o putem imagina.

Mai mult, aceste produse aruncate creează 3,3 miliarde tone de bioxid de carbon emis în aer, care conduce la schimbarea climei.

Dacă oamenii nu se vor învăța să reducă din utilizarea resurselor naturale și să arunce mai puțină mâncare, va fi tare multă lume înfometată în jur.

Produsele alimentare care se aruncă cel mai frecvent sunt legumele proaspete și salatele, băuturile și produsele de patiserie.

Două motive de bază din care se aruncă mâncarea sunt: alterarea produselor și pregătirea bucatelor în cantități prea mari.

Câteva modificări simple în ritmul și stilul de viață ar putea conduce la reducerea deșeurilor alimentare și la economii financiare în familiile care se fac vinovate de producerea acestor deșeuri.

1. Planificăm din timp

Planificarea se face așa cum e mai convenabil pentru familie. Se verifică conținutul dulapurilor, a frigiderului și se face o listă cu produsele necesare. Putem chiar să facem o fotografie cu conținutul frigiderului, ca să ne amintim mai bine, când suntem la cumpărături.

2. Verificăm termenul de valabilitate

Informația de pe etichetele produselor alimentare poate induce în eroare. Unii producători indică data producerii, termenul de vânzare, termenul de expunere, termenul de valabilitate. Cel mai important pentru consumator este să cunoască termenul de valabilitate, după care produsul mai poate fi consumat doar dacă a fost congelat. Multe produse pot fi congelate chiar înainte de a le expira termenul de valabilitate și se vor păstra perfect încă o perioadă, deci nu trebuie aruncate.

3. Păstrăm prospețimea cât mai mult timp

Tehnologiile moderne de ambalare a produselor alimentare permit păstrarea produselor în stare proaspătă cât mai mult timp. Asta înseamnă că ambalajul original este deseori cel mai potrivit pentru păstrare.

Fructele și legumele în pungi sigilate la frigider se vor păstra mult mai bine.

Carnea, peștele, cașcavalul, de asemenea, se păstrează mai bine în pungi sigilate, precum și cerealele pentru dejun.

Bucățile mari de carne, pește și pâine pot fi tăiate mai mărunt și congelate respectiv.

4. Servim porții potrivite

Nu ne referim aici la mesele de la nunți, această temă merită un articol aparte. Acasă, în familie, este important să știm cine și ce preferă să mănânce, ca să servim porții de mărime potrivită. Produse ca orezul și pastele făinoase deseori par mai puține înainte de a le fierbe, apoi ne pomenim cu surplusuri. Cântărim și măsurăm cantitățile necesare pentru o masă, ca să nu aruncăm ce a fost de prisos.

Este foarte util să avem un cântar de bucătărie, care ne ajută cu majoritatea ingredientelor - făină, zahăr, unt, orez, fidea etc., etc.

5. Nu aruncăm surplusul nefolosit

Cărțile contemporane de rețete ne inspiră să folosim surplusurile alimentare în mod destul de creativ.

Este mai convenabil să servim bucatele în boluri mari, la mijlocul mesei, din care își ia fiecare, iar surplusul nefolosit poate fi congelat sau luat la birou a doua zi.

Dacă folosim congelatorul în acest scop, pachetele cu surplusuri trebuie etichetate, ca să știm ce este în ele, mai apoi.

Fructele și legumele care încep să se veștezească în frigider pot fi folosite în tocane sau deserturi, iar unele pot fi rehidratate cu succes, de exemplu, morcovul sau sfecla roșie.

Schimbări inspirate

A nu crea deșeuri alimentare este nu doar important, dar și „în vogă”. Inspirați și prietenii, și rudele să nu arunce mâncarea, să folosească mai puțin, să se învețe unii de la alții, iar beneficiile vor fi nu doar pentru buzunarul familiei, ci și pentru viitorul planetei.


Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md