22:57:58 22.11.2024
Stiri

Sfatul nutriționistului // Bucate de hram

Reportaj 18.10.2015 12:02 Vizualizări5710 Autor: Tamara Șchiopu
Sfatul nutriționistului // Bucate de hram


Dovleacul aduce un aport sporit de vitamina A și magneziu

Toamna e anotimpul hramurilor în R. Moldova. O sărbătoare frumoasă pe la case, când lumea se mai oprește din alergările cotidiene, se adună grămăjoară cu frați, fini și prieteni și se bucură de viață.

De hram nu sunt bucate anumite în meniu, așa cum se prepară de Paști sau de Crăciun. Dar gospodinele se pregătesc cum mai bine, cu produse autohtone, cu bucate de sezon, mai ales că toamna ne bucură cu de toate din grădinile și câmpurile fermierilor.

Hramul Chișinăului este unul mai deosebit, în sensul că toată țara se pregătește de această zi. Cu bucate, cu muzică, cu divertisment, cu cele mai frumoase articole de artizanat, miere și delicii fermierești.

Anul acesta m-am pregătit și eu pentru Hramul Capitalei. Cu o prezentare a splendorii acestui anotimp - cele mai delicioase bucate din cartea mea de rețete „Dovleacul Minune”. Căci ce poate fi mai dramatic și mai colorat de hramul de toamnă decât Măria Sa bostanul?

Am pregătit vestita mea supă de dovleac, bărcuțele delicate și dovleci umpluți. Și după cum am zis - dehram nu sunt anumite bucate fixe de pregătit - să știți că oferta mea de mâncare a trecut cu brio la oaspeții sărbătorii din centrul orașului.

A fost o ocazie pentru trecători să guste și altceva decât frigăruile și plăcintele tradiționale la sărbători publice. Bostanul moldovenesc, primenit în sosuri și marinade, poate uimi orișice carnivor. Complimentele și laudele primite la standul nostru, lume revenită pentru a doua sau a treia oară după supa modestă, chiar și un buchet de flori în semn de mulțumire„pentru supa delicioasa” – astea au fost cele mai frumoase mulțumiri pentru efortul și munca mea.

Și de ce nu? De ce să nu pregătim o supă condimentată din bostan și legume de hram? În loc de răcituri. Sau dovleci umpluți, în loc de sarmale. Sau bostan-spaghete cu sos de tomate, în loc de fidea cu pulpe de pui? Nu zic că bucatele tradiționale sunt mai rele decât cele propuse, dar mă conving mereu cât de plăcut surprinși sunt musafirii atunci când descoperă ceva nou la o masă de sărbătoare.

Iar bucatele de sezon, din produse autohtone, nu ar trebui să ia mult timp, nici bani, să le prefaceți în ceva neobișnuit și delicios.

Și nu în ultimul rând, cea mai frumoasă surpriză a fost din partea unei cititoare a Ziarului NAȚIONAL care mi-a mărturisit că începe fiecare zi de vineri cu pagina 23,„Rețete și Povețe”, din Ziarul NAȚIONAL.

Asta m-a încurajat să continui această rubrică pozitivă. Vă mulțumesc și eu, stimată doamnă, pentru fidelitate.


Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md