SERVICIILE europene: Rusia și gruparea teroristă ISIS, principalele amenințări pentru UE și NATO
1522
sursa: digi24.ro Rusia caută să submineze democraţiile europene prin dezinformare, atacuri cibernetice, dar şi prin mijloace mai tradiţionale de spionaj, au avertizat luni, la Berlin şefi ai serviciilor europene de informaţii, relatează The Associated Press.
Şefii serviciilor de informaţii interne britanice şi germane şi oficiali de rang înalt în domeniul securităţii din Uniunea Europeană (UE) şi NATO au arătat Moscova cu degetul drept principala sursă a unor ameninţări hibride la adresa Europei.
Ei au evocat în acest sens încercări de manipulare a alegerilor, furtul unor date sensibile şi implicarea într-o lovitură de stat în Muntenegru.
EI au evocat totodată atacul cu un agent neurotoxic contra unui fost spion rus în Marea Britanie, de comiterea căruia Londra a acuzat Rusia.
„Respectul nostru faţă de poporul rus (...) nu poate şi nu trebuie să ne oprească să denunţăm şi să respingem încălcările flagrante ale dreptului internaţional de către Kremlin”, a subliniat directorul serviciilor britanice interne de informaţii (MI5) Andrew Parker în această reuniune a serviciilor de informaţii, la Berlin.
Atacul de la 4 martie, la Salisbury, contra lui Serghei Skripal şi a fiicei sale, Iulia, a fost urmat rapid de tentative ruse de a da vina pe alţii. În acest scop, au apărut cel puţin 30 de teorii alternative despre atac, răspândite de autorităţile şi presa ruse.
„Indiferent ce prostii evocă ei, cazul este clar”, a apreciat Parker.
El le-a spus ulterior unor jurnalişti că, după ce guvernele aliate au fost informate mai întâi de Guvernul britanic despre implicarea Rusiei în atac, „cazul, din contră, a devenit mai puternic”.
Directorul serviciilor germane interne de informaţii Hans-Georg Maassen a declarat că Biroul Federal pentru Protecţia Constituţiei (BfV) acuză autorităţile ruse de orchestrarea unui atac puternic vizând să fure date sensibile, cu scopul de a le folosi în viitoare campanii în domeniul informaţiilor.
El a citat în acest sens cazul e-mailurilor aparţinând Comitetului Naţional Democrat (DNC) american divulgate în campania în vederea alegerilor prezidenţiale din 2016.
Autorităţile sunt deosebit de îngrijorate de posibila finanţare a unor grupări extremiste vizând să creeze disensiuni în societăţi europene, a declarat Maassen.
El a îndemnat la sensibilizare mai puternică faţă de atacuri hibride, în vederea contracarării acestui tip de ameninţare.
Sir Julian King, comisarul european însărcinat cu Uniunea Securităţii, a avertizat că reţelele de socializare au „turbocompresat” capacitatea unor actori statali de a răspândi dezinformarea.
Comisarul britanic a evocat dezvăluiri recente despre culegerea de date personale de la utilizatori Facebook de către Cambridge Analytica cu scopul de a manipula alegeri.
King a avertizat cu privire la ameninţarea pe care o reprezintă videoclipuri sofisticate false, care sunt greu de deosebit de videoclipuri reale, catalogându-le drept o „armă mortală de dezinformare în masă”, la care este necesar ca societăţile să găsească modalităţi de contracarare.
Comisia Europeană (CE) cooperează cu reţele de socializare ca Facebook şi Twitter cu scopul de a-i informa mai bine pe utilizatori de ce văd anumite postări şi cine le plăteşte, pentru a-i proteja de campanii de dezinformare ale unor guverne dinafara ţării.
Adjunctul secretarului general al NATO însărcinat cu informaţiile şi securitatea Arndt Freytag von Loringhoven a subliniat că „preţul” lansării unor atacuri hibride este necesar să crească, citând expulzarea a 150 de spioni nedeclaraţi de către Marea Britanie şi aliaţi ai săi în urma atacului de la Salisbury.
Reprezentanţii serviciilor de informaţii au subliniat totodată că extremismul islamist reprezintă o ameninţare continuă şi au îndemnat la o cooperare apropiată între serviciile de informaţii ale europenilor, în pofida plecării Marii Britanii din UE anul viitor.
Parker - primul director MI5 în funcţie care a susţinut la Berlin un discurs în afara ţării - a declarat că serviciile de informaţii au dejucat 12 comploturi teroriste în Marea Britanie de la atacul care a vizat Parlamentul britanic în martie 2017.
„Noi rămânem neclintiţi şi absolut angajaţi în a coopera cu partenerii europeni”, a declarat el, îndemnând ca această cooperare în domeniul securităţii să fie înscrisă în viitoare tratate între Marea Britanie şi UE.
Întrebat dacă dezinformarea a jucat un rol în referendumul britanic în favoarea Brexitului, în urmă cu doi ani, Parker a răspunsă că „nu (este) la curent cu vreo informaţie care să sugereze că rezultatul a fost determinat de vreun fel de amestec”.
El a refuzat să spună dacă MI5 a înregistrat vreo încercare de a influenţa rezultatul referendumului.
Maassen, omologul său german, a declarat că referendumul pe tema Brexitului probabil că i-a făcut pe unii şefi de spionaj din anumite ţări „să moară de râs”, pentru că acest lucru convenea intereselor lor.
Întrebat despre o eventuală finanţare a partidelor politice germane din străinătate - o problemă care a fost dezbătură în mai multe rânduri în legătură cu ascensiunea Partidului Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta), care a intrat în Parlament în urma alegerilor legislative - Maassen a răspuns că „nu există informaţii pe care să pot să vi le ofer”.
Sursa: News.ro
28.03.2025
17:14
2025
VIDEO // „Partenerul strategic Rusia” vrea să DISTRUGĂ transportatorii din R. Moldova. Guvernul: „Din nou, fără motiv, Rusia lovește economic R. Moldova. De această dată, blochează transportatorii moldoveni”
21.02.2025
16:15
2416
R. Moldova devine un mare ȘANTIER grație ajutorului de 1.9 miliarde de euro din partea UE: Spitale MODERNE la Bălți și Cahul, școli și grădinițe noi, șoseaua de centură a Chișinăului, noi poduri peste Prut și conexiuni feroviare mai bune
31.01.2025
11:30
3456
UE a suplimentat la 64 de MILIOANE de euro ajutorul de URGENȚĂ pentru R. Moldova, inclusiv pentru a aduce lumina și căldura în stânga Nistrului: „UE salvează din nou R. Moldova, în timp ce Rusia lasă oameni în frig și întuneric”
21.03.2024
15:20
1877
Șansele de ADERARE a R. Moldova la UE au CRESCUT considerabil, după ce Comisia Europeană a revizuit politicile pentru următoarea extindere: „Acum e momentul să ne dublăm eforturile și să profităm de această oportunitate istorică”
12.03.2024
11:14
2103
Notă de PROTEST înmânată ambasadorului Rusiei la Chișinău: „Federația Rusă sfidează normele și principiile dreptului internațional și subminează suveranitatea și integritatea teritorială a R. Moldova”
02.11.2022
11:33
2610
DOC // Mesaj PUTERNIC de sprijin pentru R. Moldova, inclusiv în privința modernizării capacităților de APĂRARE. Comitetul Parlamentar de Asociere UE – R. Moldova solicită instituțiilor UE să înceapă negocierile de ADERARE a R. Moldova
24.06.2022
10:55
2818
VIDEO // Maia Sandu prezintă obținerea de către R. Moldova a statutului de țară-candidată pentru aderarea la UE drept VICTORIA cetățenilor: Îndemnul şefei statului pentru moldoveni
05.05.2022
11:23
3228
REZOLUȚIE // Parlamentul European cere conducerii UE să acorde Republicii Moldova statutul de țară CANDIDAT la aderare: „Este cel mai ambițios document privind R. Moldova adoptat vreodată de o instituție a UE”
04.05.2022
12:59
2425
ASIGURĂRI ferme de la omul care va DECIDE când R. Moldova va primi statutul de țară candidat pentru ADERAREA la UE. Michel: „Susținem eforturile R. Moldova de a realiza condițiile, pentru a participa în acest proiect politic”
04.05.2022
11:51
3371
UE va acorda sprijin MILITAR R. Moldova, în contextul tensiunilor din Transnistria. Michel: „Putem să oferim mai mult sprijin militar, mai multe activități de consolidare a capacităților militare, dar e important să evităm ESCALADĂRILE”
13.12.2025
07:28
46
Administrația Biden a întrerupt temporar schimbul de informații cu Israel din cauza conflictului din Gaza
13.12.2025
01:58
354
UE îngheață activele rusești pe termen nelimitat pentru sprijinirea Ucrainei: Planul de 165 miliarde de euro și acordul cu Belgia în prim-plan
13.12.2025
01:35
517
Rusia lovește porturile Odesa și Ciornomorsk: Trei nave turcești avariate în urma atacului
13.12.2025
00:02
496
Zelenski vizitează Kupiansk după recucerirea unor părți strategice de către forțele ucrainene
12.12.2025
23:05
521
Atac ucrainean asupra unei rafinării de petrol din Rusia provoacă suspendarea producției la Slavneft-YANOS
12.12.2025
23:01
508
Ucraina intensifică atacurile asupra platformelor petroliere rusești din Marea Caspică, perturbând producția Moscovei
12.12.2025
22:30
616
Tunel secret la granița Belarus-Polonia: 180 de imigranți trec pe neașteptate granița în Polonia
12.12.2025
22:01
448
Cipru promite sprijin decisiv pentru aderarea Moldovei la UE pe durata președinției Consiliului European
12.12.2025
20:22
611
Schimbări meteorologice semnificative pe 13 decembrie 2025
12.12.2025
20:12
608
Întâlnirile confidențiale dintre FBI și negociatorul Ucrainei cresc tensiunile diplomatice în Occident
12.12.2025
18:21
733
Kremlinul condiționează armistițiul de retragerea trupelor ucrainene din Donbas și pregătește desfășurarea Gărzii Naționale Ruse în regiune
457
Nou centru multifuncțional sprijină persoanele vulnerabile din Copceac cu servicii esențiale
12.12.2025
17:35
624
Judecătorii și procurorii din România denunță abuzurile din justiție, iar ritmul anchetelor anticorupție scade după ridicarea MCV-ului
12.12.2025
15:52
553
Peste jumătate dintre elevii testați în Moldova și-au demonstrat abilitățile digitale avansate la prima evaluare națională
12.12.2025
15:29
623
Republica Moldova și România își unesc forțele pentru a combate criminalitatea organizată transfrontalieră
12.12.2025
15:29
561
13 ani de transformare agricolă în Moldova: Proiectul MAC-P redefinește siguranța alimentară și crește exporturile
12.12.2025
14:46
574
Universitatea din Cahul, pe cale să devină un pol educațional de referință sub umbrela UTM
12.12.2025
14:45
529
CADOURILE tale sunt deja la Port Mall: Moldindconbank și Mastercard aduc surprizele sezonului
12.12.2025
14:25
667
Banca centrală a Rusiei se luptă în instanță cu Euroclear pentru activele rusești blocate, după ce UE decide să folosească fondurile pentru ajutorul Ucrainei
12.12.2025
14:04
522
Vernisajul Vinului 2025: Un an triumfător pentru viticultura moldovenească
12.12.2025
13:28
604
Maia Sandu în Cipru: Republica Moldova pregătită să-și consolideze parcursul european sub Președinția Cipriotă a Consiliului UE
12.12.2025
13:12
570
Chișinău și Skopje își întăresc legăturile europene prin colaborare în viticultură și agricultură
12.12.2025
12:38
712
Directorul secției arheologice a Muzeului Ermitaj, reținut în Polonia la cererea Ucrainei pentru săpături ilegale în Crimeea ocupată și distrugerea patrimoniului cultural
12.12.2025
12:19
513
Modernizarea sectorului manufacturier stimulează creșterea producției industriale în 2025 cu 3%
12.12.2025
11:59
608
Extinderea proiectului de contoare inteligente analizată pentru implementare națională de Ministerul Energiei și PNUD Moldova
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.85
1 USD
16.94
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














