Serviciile de informații estoniene au DETECTAT o rețea de agenți de influență ai Rusiei
Serviciile de informaţii estoniene au descoperit o reţea de „agenţi de influenţă ruşi”, a relatat joi postul de radio Vocea Americii (VoA), care îl citează pe Mikk Marran, directorul Serviciului de informaţii externe estonian, transmite thenews.pl, preluat de Agerpres.
„Am detectat o reţea de politicieni, jurnalişti, diplomaţi şi oameni de afaceri care sunt, de fapt, agenţi de influenţă ruşi şi care fac ceea ce li se spune să facă”, a afirmat Marran.
Politicieni care se aflau „la periferia politicii locale acum câţiva ani sunt acum în parlamente sau guverne naţionale”, a adăugat Mikk Marran, citat de VoA.
Şeful contraspionajului estonian a acuzat Rusia că le oferă respectivilor agenţi „sprijin politic şi mediatic” şi, în unele ocazii, ajutor financiar.
Marran a refuzat, totuşi, să facă public numele vreunuia dintre agenţii de influenţă.
Declaraţiile acestuia au apărut pe site-ul postului Vocea Americii după recenta întâlnire, de la Helsinki, între preşedintele american Donald Trump şi omologul său rus Vladimir Putin.
După această întrevedere, parlamentarul conservator polonez Jacek Sasin a afirmat că Polonia nu are motive de îngrijorare, întrucât istoria a arătat că SUA sunt un aliat de încredere, adaugă thenews.pl
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani