02:53:32 21.01.2025
Stiri

Serviciile de finanțare participativă vor fi accesibile și pentru mediul de afaceri din R. Moldova. Antreprenorii vor putea atrage investiții direct de la cetățeni

Actualitate 18.01.2023 19:30 Vizualizări921 Autor: Ziarul National
Serviciile de finanțare participativă vor fi accesibile și pentru mediul de afaceri din R. Moldova. Antreprenorii vor putea atrage investiții direct de la cetățeni

Sectorul privat din R. Moldova va putea accesa finanțare alternativă celei bancare prin instrumente de crowdfunding sau finanțare participativă. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului. Astfel, procesul de finanțare a afacerilor se va democratiza, iar antreprenorii vor putea atrage investiții direct de la cetățeni, prin intermediul platformelor electronice.

„Prin crearea cadrului legal pentru crowdfunding vom putea oferi micilor antreprenori surse alternative de finanțare, iar cetățenilor - noi instrumente investiționale. Astfel, vom impulsiona dezvoltarea unui sector în ascensiune în occident, care de mult timp era așteptat și în R. Moldova. Totuși, statul va oferi în continuare sprijin prin intermediul Organizației de Dezvoltare a Antreprenoriatului, care a venit cu multe programe noi în ultimul timp”, a declarat prim-ministra Natalia Gavrilița, în ședința Guvernului.

Potrivit documentului, activitățile de business se vor desfășura pe platforme electronice și prin mijloace sigure de identificare, ceea ce va duce la evitarea procedurilor birocratice, iar plățile și tranzacțiile procesului de finanțare participativă vor avea loc exclusiv prin virament bancar și instrumente de plată oferite de societățile de plată.

Serviciile de finanțare participativă au printre obiective: promovarea dezvoltării durabile a IMM-urilor prin îmbunătățirea mediului juridic și economic; asigurarea și creșterea competitivității și performanțelor întreprinderilor mici și mijlocii; crearea unui mediu investițional atractiv pentru IMM-uri; dezvoltarea economiei prin dezvoltarea companiilor care, la rândul lor, atrag investiții mai mari, achită impozite mai mari, creează noi locuri de muncă, ceea ce conduce la creșterea nivelului de trai al populației.

Finanțarea participativă sau crowdfundingul reprezintă o modalitate de democratizare și extindere a accesului la capital, facilitând astfel comunitatea investițională în selectarea sectoarelor antreprenoriale ale economiei care necesită fonduri de capital și care, de altfel, au acces limitat la sursele de finanțare tradițională.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md